Pe lîngă studiile ştiinţifice teoretice destinate clarificărilor conceptuale, s-au impus tot mai mult studiile cu caracter practic-aplicativ, orientate în direcţia proiectării strategiilor şi modalităţilor de stimulare a conduitelor creatoare în diverse domenii de activitate. Pentru domeniul educaţiei, dintre principiile şi elementele care asigură rolul constructiv al educaţiei în stimularea şi dezvoltarea creativităţii şi, implicit, promovarea pedagogiei creativităţii, le amintim pe următoarele: - Plasarea accentului în activităţile instructiv-educative nu atît pe găsirea unor metode de lucru care ar putea aluneca în rutină şi convenţionalism, cît pe promovarea unor relaţii didactice de colaborare, pe asigurarea unui climat psihosocial favorabil bunei conlucrări, pe stimularea eforturilor studenţilor, a dorinţei acestora de a aduce contribuţii proprii la introducerea şi studierea noului, de a fi originali, inventivi şi creatori. - Promovarea unui învăţămînt euristic, care să pună bazele formării gîndirii independente şi creatoare a studenţilor, să le pună în acţiune spontanietatea şi iniţiativa, întregul potenţial intelectual, afectiv şi motivaţional al acestora. Ceea ce se dobîndeşte prin efort propriu şi prin învăţare creatoare are şanse mai mari de a se întipări şi de a deveni operaţional, prin transfer, în alte situaţii de învăţare [1]. În vederea realizării unui învăţămînt euristic, pedagogia creativităţii recomandă în special utilizarea abordării euristice, a învăţării prin descoperire, a problematizării, valorificarea învăţămîntului prin cercetare; datorită valenţelor lor formative şi informative, aceste metode au fost ridicate chiar la rang de principiu didactic. Punerea de noi probleme şi întrebări, întrevederea unor posibilităţi noi de abordare a problemelor vechi, toate acestea presupun imaginaţie creativă şi marchează procese reale în ştiinţă. În legătură cu acest aspect, Albert Einstein arată că, a formula o problemă este adesea mai esenţial decît a-i da o soluţie care poate fi o chestiune de abilitate matematică sau experimentală [2], iar J.T. Dillon susţine că problematizarea (generarea, descoperirea de probleme) este esenţa procesului de creaţie [3]. În prefigurarea tendinţelor actuale şi de perspectivă ale instruirii, un loc important îl deţine valorificarea valenţelor creative şi stimulative ale metodologiilor comunicativ-explicative, interogativ-conversative, precum şi a celor destinate activităţilor independente, care să antreneze integral şi deplin personalitatea studenţilor. Prezentăm în continuare cîteva sugestii şi recomandări practice pentru conceperea situaţiilor de instruire în maniere care să contribuie la stimularea creativităţii studenţilor, în cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare: a) Cultivarea la studenţi a unor capacităţi şi competenţe, cum sunt: - Valorificarea şi dezvoltarea spiritului de observaţie, care poate fi considerat premisă a apariţiei şi manifestării conduitelor creatoare. - Cultivarea flexibilităţii gîndirii, respectiv a abilităţilor intelectuale care să le permită studenţilor să stabilească dacă o ipoteză este sau nu validă, să renunţe la cele sterile şi neproductive şi să identifice altele, productive, fertile. - Stimularea gîndirii divergente, imaginative şi creatoare, care să le permită studenţilor realizarea de autentice acţiuni şi acte creative. - Dezvoltarea fluidităţii ideilor şi asociaţiilor realizate de studenţi (de exemplu, prin enumerarea unui număr cît mai mare de obiecte, fenomene, procese, elemente de conţinut ideatic, funcţie de anumite criterii prestabilite).