Noţiunea de „termen” este utilizată în Drepul civil în două sensuri: 1) o anumită perioadă, un interval de timp; 2) un anumit moment în timp. Într-o opinie „termen înseamnă o limită cunoscută de timp, la expirarea căruia trebuie să înceteze o anumită acţiune, ori un interval de timp, în interiorul căruia trebuie exercitată o anumită acţiune, sau stabilirea unui moment exact la care apar consecinţele juridice” [1, p.5]. Adică, de împlinirea termenului sunt legate unele consecinţe juridice. Spre deosebire de termenul de prescripţie extinctivă, reglementată expres de cartea I, titlul IV, cap. II al Codului civil, legislaţia în vigoare nu conţine norme juridice care s-ar referi la termenele de decădere, cu toate că această noţiune de foloseşte pe larg în literatura de specialitate. Din denumire deja este clar că din categoria termenelor de decădere fac parte astfel de termene care au menirea, în împrejurări cunoscute, de a îngrădi calea, de a împiedica apariţia de fenomene sau procese juridice. La simplu vorbind, la expirarea termenului are loc decăderea din drepturi, adică se pierd anumite drepturi prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi. Prin urmare, atunci când exercitarea sau neexercitarea unui sau altui drept subiectiv atinge interesele societăţii, sau ale terţelor persoane etc., legea impune termenele cu scopul de a încuraja persoana îndreptăţită să-şi exercite dreptul subiectiv respectiv. Termenele de decădere au un mecanism de acţiune specific asupra drepturilor şi obligaţiilor subiective. Odată cu expirarea lor, dreptul subiectiv se stinge nu în legătură cu realizarea lui sau cu imposibilitatea de a o exercita în mod silit, ci deoarece legea limitează exercitarea lui doar în cadrul unui termen prestabilit, la expirarea căruia dreptul, de regulă, încetează. În ansamblu, putem releva următoarele caractere ale termenelor de decădere:  odată cu împlinirea termenului de decădere, dreptul subiectiv încetează înainte de termen, adică înainte de momentul indicat în lege sau contract pentru exercitarea lui; termenul de decădere, după sensul său, nu coincide cu termenul de existenţă a dreptului subiectiv. Aceste două termene se deosebesc esenţial, or termenul de decădere se referă doar la acele drepturi subiective, care ar fi putut exista în continuare, dacă persoana îndreptăţită era să-l exercite în termenul indicat de lege, sau dacă era să respecte condiţiile şi/sau formalităţile necesare în termenul imperativ indicat de lege;  încetarea dreptului subiectiv înainte de termen, drept urmare a nerespectării termenului de decădere, reprezintă în sine o sancţiune instituită prin lege, aplicabilă persoanei îndreptăţite pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a dreptului subiectiv ce-i aparţinea;  termenele de decădere sunt determinaţi cu precizie de către legiuitor. Normele juridice indică expres nu doar durata termenului, dar şi momentul de la care încep a curge. Ţinând cont de caracterele menţionate, în literatura de specialitate au fost indicate următoarele termene de decădere în dreptul succesoral: 1. art.1517 al Codului civil – „termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei”. În privinţa acestui termen, există opinii contradictorii, unii considerând-ul drept termen de decădere [2, p.259], iar alţii – termen de existenţă a dreptului subiectiv [3. p. 21-23]. Pentru o analiză suficientă, considerăm necesar a delimita aceste două tipuri de termene. În timp ce termenul de existenţă a unui drept subiectiv stabileşte continuitatea acestui drept, termenul de decădere are ca finalitate încetarea dreptului subiectiv până la termen. Drept urmare, în opinia noastră, termenul în cauză nu reprezintă un termen de decădere, or, după cum s-a menţionat anterior, termenul de decădere se referă doar la acele drepturi subiective, care ar fi putut exista în continuare, dacă persoana îndreptăţită era să-l exercite în termenul indicat de lege. În cazul nostru, dreptul subiectiv este cel de acceptare, iar dacă am presupune că persoana îndreptăţită a acceptat succesiunea în interiorul termenului de 6 luni, oricum însuşi dreptul „de acceptare a moştenirii” se stinge prin exercitare. Alte drepturi subiective nu încetează prin expirarea termenului de 6 luni, nici măcar dreptul de proprietate asupra patrimoniului succesoral, deoarece acesta nici nu poate apărea până la eliberarea certificatului de moştenitor, care conform regulii generale se eliberează după expirarea a 6 luni din momentul deschiderii succesiunii. 2. art. 1526 alin. (1) al Codului civil – „moştenitorul poate renunţa la succesiune în termen de 6 luni din data deschiderii succesiunii, chiar dacă a acceptat succesiunea prin intrare în posesiune”. La fel, considerăm că termenul în cauză nu este unul de decădere, din motivul indicat la pct.1). 3. art.1492 Cod civil – „legatarul are dreptul de a cere, în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, executarea legatului dacă testamentul nu prevede altfel”. Legatarul este persoana care nu are calitate de moştenitor, însă căruia testatorul i-a acordat prin testament unele avantaje patrimoniale. Prin urmare, dreptul subiectiv în cazul respectiv este dreptul asupra avantajelor patrimoniale. Deci în cazul nesolicitării executării legatului în termen de 6 luni, dreptul asupra avantajelor patrimoniale se stinge, cu toate că acesta putea să continue în caz de realizare a acţiunii în termenul stabilit de lege. 4. art.1544 alin.(1) Cod civil „în termen de 6 luni din ziua când au aflat despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea trebuie să înainteze pretenţii către moştenitorii care au acceptat succesiunea, indiferent de scadenţa acestor pretenţii”, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că „nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2) atrage pierderea de către creditori a dreptului de înaintare a pretenţiilor”. După natura sa, termenul prevăzut de articolul în cauză este mai degrabă unul de decădere decât unul de prescripţie extinctivă, or expirarea termenului de 6 luni are ca efect nu doar imposibilitatea de a se adresa în instanţa de judecată pentru valorificarea dreptului subiectiv, ci în genere stingerea lui. Normele juridice în vigoare, care reglementează raporturile juridice succesorale, conţin şi alte termene, cum ar fi: art.1438 Cod civil „acţiunea de declarare a persoanei ca succesor nedemn trebuie să fie intentată de persoana interesată în termen de un an din data deschiderii succesiunii”; art.1474 alin. (1) Cod civil „acţiunea privind declararea nulităţii testamentului poate fi intentată în termen de un an de la data deschiderii succesiunii”; art. 1538 Cod civil „acceptarea sau renunţarea la moştenire pot fi contestate în termen de 3 luni din ziua când persoana interesată a aflat despre faptul că pentru aceasta există motiv întemeiat”. Însă atragem atenţia că aceste termene nu sunt de decădere, ci de prescripţie extinctivă. Deosebirea dintre aceste două tipuri de termene rezidă în faptul că, ca efecte juridice, în timp ce prescripţia extinctivă stinge doar dreptul la acţiune în sens material, decăderea este o sancţiune mai severă, ce stinge însuşi dreptul subiectiv, împiedicând astfel valorificarea dreptului atât pe cale de acţiune, cât şi pe cale de excepţie. Expirarea termenului de prescripţie are ca efect stingerea dreptului de realizare silită a obligaţiei civile corelative din cauza neexercitării lui în termenul stabilit [4, p. 41], ceea ce înseamnă că de fapt dreptul subiectiv nu încetează. În concluzie, părerile doctrinare în ceea ce priveşte termenele de decădere în dreptul succesoral sunt contradictorii, polemica continuând până în momentul în care legislaţia în vigoare nu va prevedea o definiţie a termenelor respective, cu indicarea trăsăturilor caracteristice ale acestora, capabile de a le delimita de celelalte termene.