Educaţia contemporană europeană pune deja un accent important pe calitatea formării specialiştilor în condiţiile în care necesitatea unei noi abordări este cerută nu numai de o piaţă a muncii, internaţionalizată şi din ce în ce mai diversificată, dar şi de o mobilitate a forţei de muncă dintr-un domeniu în altul sau dintr-o ţară în alta.Educaţia trebuie astfel să ia în considerare câteva aspecte importante ale ultimilor ani: găsirea unor noi strategii şi metode de formare a studenţilor şi adaptarea lor la diferitele discipline, specializări sau chiar generaţii. Descoperirea metodei optime de a realiza un dialog eficient cu indivizii necesită un parcurs dificil, creativ şi câteodată unic, pentru că experienţa cadrelor didactice reliefează adesea o diferenţiere în abordarea grupelor de studenţi în cadrul aceleaşi discipline sau aceluiaşi an. - disciplina predată - generaţia de studenţi căreia i se adresează (fluctuaţia interesului şi chiar a pregătirii absolvenţilor de bacalaureat dovedită prin nota de absolvire evidenţiază în ultimii ani o importantă mobilitate a interesului faţă de anumite meserii şi specializări). Găsirea canalului potrivit de comunicare necesită un demers profesional dar şi personal din parte cadrelor didactice. - structura grupului (existenţa unor variabile care intervin în coeziune grupului: provenienţa socială, nivelul de cultură, interesul şi motivaţia alegerii facultăţii respective – motivaţie intrinsecă sau extrinsecă, interes social, financiar, etc., dar nu trebuie neglijat şi aspectul intercultural al grupului. Întâlnirea diferitelor culturi în spaţiul academic, facilitată, pe de o parte de mobilităţile de studiu ale studenţilor (studiu în străinătate sau mobilităţi de specializare) şi pe de altă parte de colaborările profesorilor cu alte universităţi din lume, trebuie văzută ca o modalitate de propagare a culturii, ca un dialog intercultural, dar în acelaşi timp şi o nouă provocare pentru personalul didactic de a trece graniţele spre crearea de noi limbaje de abordare a educaţiei. „Întâlnirea şi dialogul culturilor, în ciuda distanţelor care le separă în spaţiu şi timp, sunt inevitabile şi, în multe situaţii, problematice şi complexe. (...) Elementele comune se pot converti în suporturi pentru catalizarea procesului de integrare” (C.Cucoş). O nouă abordare a formării specialiştilor în învăţământul superior trebuie să vizeze utilizarea unor tehnici pedagogice, psihologice şi culturale în abordarea indivizilor aflaţi într-o continuă adaptare la noua cerinţă a pieţei muncii, la necesităţile unei internaţionalizări accentuate şi a unui schimb de informaţii rapid din toate colţurile lumii. Dezvoltarea accentuată a ştiinţei cât şi a multiplicarea legăturilor între companii din toată lumea cât şi schimbul de informaţii global în cadrul aceleaşi companii (între filialele acesteia din ţări diferite) sau colaborarea pentru a elabora un produs (tehnic, biologic sau medical) necesită o deschidere intelectuală, pregătire profesională, dar şi disponibilitate spre o abordare interculturală şi interdisciplinară din partea profesioniştilor. Educaţia va trebui să devină „o provocare” a specialiştilor pentru a „provoca” viitori specialişti.