Dinamica competenţei profesionale presupune înregistrarea creditelor acumulate de absolventul unui colegiu sau unei facultăţi de profil pe parcursul întregii perioade de studii. Este de menţionat că termenul „competent” vine să determine specialistul „care este bine pregătit într-un anumit domeniu, care este capabil să aprecieze un lucru” [3, p. 120]. Termenul „eficace”, „eficient” caracterizează persoana „care produce efectul aşteptat, care atinge un anumit scop” [3, p. 197]. Dacă suprapunem sensurile ambilor termeni, atunci, cu referinţă la nivelul pregătirii unui profesor începător în domeniul educaţiei, concludem următoarele: - el poate fi competent şi în acelaşi timp ineficient; - dinamica competenţei profesionale atestă o stare progresivă în dependenţă de creşterea experienţei pedagogice; - eficienţa pedagogică este dependentă de multipli factori (individuali, sociali, condiţiile de muncă, etc.), inclusiv, de problematica circumscrisă în problemele de păstrare şi schimbare a sistemului de deprinderi şi priceperi a pedagogului. Schimbările înregistrate în procesul de modificare a performanţelor, raportate la o anumită unitate de timp, constituie o stare de creştere dinamică. Atunci când în performanţa pedagogică nu înregistrăm schimbări, raportate la anumite niveluri stabilite, o putem califica drept stare statică, latentă. Situaţia statică poate fi cauzată de mai mulţi factori, inclusiv, de noul rol managerial al pedagogului, care în acest rol, de regulă, se autoapreciază ca fiind donc şi ratând necesitatea de a-şi perfecţiona continuu capacităţile şi deprinderile profesionale. În acest context indicatorii dinamizării experienţei pedagogice, atestate în mod individual, rezidă în utilizarea indicilor statistici, în special „stabilitatea şi consistenţa coeficienţilor de validitate” [6, p. 14]. Competenţa profesională a unui pedagog-muzician este de natură dinamică, deoarece, chiar simpla documentare a reuşitei într-o activitate,fixată la un anumit nivel şi verificată peste un timp, va demonstra cu totul alt nivel, ceea ce confirmă ideea despre proprietatea dinamică a competenţei profesionale. Studiul reuşitei profesionale implică necesitatea delimitării componentelor competenţei profesionale. Pentru un profesor de educaţie muzicală lista unor asemenea componenţe o formează: cunoştinţele, priceperile şi deprinderile profesionale. În curriculum-ul la disciplinele universitare sunt sistematizate formele şi genurile de activitate, cunoştinţele (inclusiv integrate), capacităţile şi deprinderile preconizate pentru formare. Din tabla de materii curriculare sesizăm anumite competenţe, însă nu şi dinamica competenţei profesionale propriu-zise. Şi aceasta din cauza că lipseşte o stadiere a nivelurilor de transformări, care au loc de la un stadiu la altul (începutul activităţii pedagogice, perioada intermediară, perioada măiestriei pedagogice). În acest scop, am testat un grup de profesori din municipiul Bălţi cu caracter periodic, evaluările fiind reluate în timp, în dependenţă de activitatea efectuată în contextul predării/educării. Drept punct de pornire în evaluarea dinamică a competenţei profesionale au servit probele iniţiale, înregistrate la fiecare indicator şi evaluate periodic, în timp, conform conceptului de eficienţă. Acolo, unde în activitate nu erau înregistrate schimbări, transformări calitative cu pretenţii de eficienţă, astfel de rezultate, pur şi simplu, erau cotate cu semnul unei stări statice. Însă, în asemenea cazuri, când profesorul, la prima vedere, este preocupat nu de dinamizare, ci de „acumulări cantitative”, se remarcă nevoia de a ţine cont de instrumentariul pus în funcţie şi modul de angajare a resurselor manageriale. Curriculum-ul disciplinar invocă cunoştinţele, priceperile şi deprinderile necesare unui pedagog-muzician, raportate la un nivel superior, un ideal, adică la standardele unui stadiu al măiestriei pedagogice, spre care tinde oricare profesor şcolar şi universitar. Însă calea, traseul de parcurgere spre etalonul măiestriei pedagogice are nevoie de o succesiune de etape de afirmare, adică de trecere prin anumite încercări practice, susţinute de mai multe aprecieri sistematice. Pedagogul-muzician de azi este un iscusit „operator” al complexului spiritual uman. De la el se cere nu atât transmiterea de noi informaţii, cât instruirea managerială, care să stipuleze un stil de autoorganizare a sferei spirituale prin excluderea erorilor în gândire şi simţire într-o perioadă de timp cât mai scurtă, căt mai redusă. Rapiditatea reacţionării, independenţa şi iniţiativa – constituie principalii indici în demersul unei persoane (student, profesor) eficiente. În legătură cu studiul dinamicii competenţei profesionale (DCP), noi am luat în consideraţie notarea studenţească. Însă nu vom face ample referinţe la acest aspect, deoarece problematica DCP este întratât de complexă, încât aspectul nominalizat, conform observărilor noastre şi afirmaţiilor mai multor autori „de câte ori nu a dovedit practica faptul că un student cu note foarte bune de-a lungul anilor de studii, nu a reuşit să se realizeze profesional?” [6, p.15]. Competenţa profesională remarcă atât o stare dinamică, susţinută de o creştere şi schimbare continuă, cât şi o stare de pierdere a competenţei profesionale şi, respectiv, a eficienţei individuale. Drept forme principale de dinamizare ale competenţei profesionale a unui pedagog-muzician, în contextul variabilei nominalizate evidenţiem: 1. Impactul variabilelor de persoană, valide atât pentru caracterizarea variabilelor performantice ale profesorilor, cât şi a studenţilor ne vorbesc despre existenţa a patru forme posibile de manifestare a naturii performantice a unui pedagog-muzician, în dependenţă de factorii experienţii, specializării, creativităţii, individuali, sociali. Inaptitudinea pedagogului de a stăpâni un nivel managerial proactiv (responsabilizare, anticiparea problemelor şi proiectarea preventivă a modului de rezolvare, orientare spre succes etc.) reclamă o stare de regresare a competenţei profesionale. Aici pot fi semnalate următoarele situaţii-poziţii: - schimbarea tehnologiilor educaţionale implică schimbarea atitudinală a profesorului, - metodele noi de predare-învăţare, evaluare vin în contradicţie cu stilul reactiv de activitate; - modul depăşit de evidenţiere a sistemului de valori (morale, civice, profesioniste); - interferenţele performantice şi motivaţionale stereotipizate, - capacitatea scăzută a introdeschiderii muzical-artistice. 2. Tendinţa spre succes atestă o calitate integrativă a persoanei, în care evidenţiem: - abilităţi managerial-pedagogice, - experienţe de evoluare publică, - compotament elevat (demnitate, toleranţă şi proactivitate); - exigenţe înalte (spirit critic şi autocritic); - orientare spre rezultat (ambiţie, curaj, iniţiativă); - tendinţa spre succes, care contribuie mult la creşterea măiestriei profesioniste, susţinute de factorii de personalitate şi de mediu. În termeni de factori individuali evidenţiem următoarele variabile:1) cunoştinţe prin care se are în vedere evidenţa a celor cunoştinţe pe care le oferă instituţia de învăţământ specialistului pentru a practica profesia de profesor de muzică (interpretare vocal-corală, instrumentală, coregrafică, dirijare etc.); 2) aptitudini, care includ întreaga gamă de însuşiri psihice (gândire, memorie, atenţie, temperament etc.) şi special necesare activităţii muzicale (gândire muzicală, auz muzical, sensibilitate muzicală (ritmică, tonală), emoţionalitate); 3) însuşiri de personalitate, care întrunesc un grupaj de factori cu o arie de extindere mai mare sau mai mică în contextul creşterii măiestriei pedagogice. Printre factorii de personalitate care direct sau indirect participă la proclamarea unui stil proactiv evidenţiem următoarele: dinamism, energie manifestată printr-o acţiune ritmică, activă şi orientată spre un succes integru, însuşiri de caracter care determină funcţionarea optimă a sistemului personalităţii (responsabilitate, siguranţă, opţiune, efort etc); 4) centrare pe valori, adică ceea ce constituie o sferă atitudinală a profesorului, determinată de factorii interni de apreciere a transformărilor ce au loc în codul existenţei personale şi exterioare. În joc sunt puşi factorii ce ţin de experienţele individuale (cunoştinţe, capacităţi, viziuni, concepte, idei, atitudini etc.), pe de o parte, şi etaloanele artistice acceptate, pe de altă parte. Puterea, siguranţa profesorului de a ieşi din cercul situaţiei de impunere, silire, autoritarie, dictare, forţare, constituie primul pas decisiv în procesul de formare a unui stil profesionist, centrat pe principiul valoric. Impactul pedagogului la etapa iniţială cu necesitatea de a-şi schimba paradigma valorică duce cu sine la crearea, cel puţin, a două situaţii: una de împăcare cu stilul unui comportament conformist şi alta – de tatonare continuă a modelului unui profesor de performanţă excepţională. Dinamică creativă a pedagogului-muzician presupune, în linii mari, o stare de continuă mişcare, însoţită de refacere, de schimbare, de combinare, de improvizare a lucrurilor (gândire, acţiune, comportament etc.). Dinamica creativă în termeni de măiestrie, de competenţe performante, depăşeşte nivelul empiric, care are la bază drept factori operatorii închipuirile şi imaginea fenomenelor reale. Prin dinamica creativă înţelegem avansarea experienţelor pedagogului la nivel de creaţie liberă, bazată pe o imaginaţie şi fantezie de transfer superior. Ştiinţele psihopedagogice se preocupă mult de mecanismele şi tehnicile de evidenţiere a proceselor creative. În special, este de evidenţiat oportunitatea studiului rezultativităţii, eficientizării activităţii de creaţie, avansate la nivel de proactivitate a profesorului-muzician. Constatăm că până la moment nu sunt elaborate criteriile evaluării creativităţii/creaţiei profesionale a acestei categorii de specialişti. Nu este stabilită dependenţa productivităţii creative, descrise în termenii unui proces dinamic, de tipul specific al profesiei prestate. Cert rămâne faptul, creativitatea trebuie stimulată şi cultivată. Printre factorii de rigoare de o aparenţă deosebită sunt formele de organizare şi metodele de conducere cu procesul respectiv. Educarea creativităţii din perspectiva valorificării productive a potenţialităţilor individuale presupune, mai întâi de toate, o asigurare ştiinţifică a mecanismelor de funcţionare psihologică şi a persuasiunii pedagogice cu sistemul complex al fenomenului productiv. În contextul conceptului de eficienţă importanţi sunt atât factorii educaţionali, cât şi cei genetici, adică factorii care formează baza aptitudinală. Cu alte cuvinte, conform principiilor ştiinţifice evidenţiate la începutul lucrării noastre, este nevoie de o proiectare a „hărţilor” comportamentale a fiecărui actor integrat în sistemul formativ/dezvoltativ. Variabile comportamentale. Acţiunea muzical-artistică reprezintă o comportare specială. Profesorul-muzician, de rând cu rolul său de promotor al cunoştinţelor şi capacităţilor legate de domeniul artei muzicale, mai are şi rolul de manager – actor cu funcţie decisivă în procesul de formare/dezvoltare. Rolul cu sens direct de actor, artist implică o „acordare” psihologică deosebită, susţinută de o cooperare eficientă dintre potenţialităţile individuale, care au menirea de a accentua originalitatea individuală, pe de o parte, şi modalităţile de pasionare a altora cu „teatrul lumii interne”, pe de altă parte. Practica dovedeşte că un proiect de activitate pedagogică nu este în stare să concureze cu evoluarea excepţională de a conduce spiritul copilului de un profesor, care în momentul de „transfer artistic” surprinde publicul şcolar prin variaţiuni de idei şi acţiuni irepetabile, originale. În plan didactic activitatea profesorului se reduce la activizarea direcţionată a capacităţilor creative ale elevilor prin intermediul antrenării diferenţiate şi individualizate a acestora în procesul de operaţionalizare continuă.