În contextul formării spaţiului unic european al cunoaşterii, calitatea devine condiţie prioritară a eficienţei integrării prin învăţămînt. În aceste condiţii se conturează noi dimensiuni ale învăţămîntului, apreciate drept axe strategice ale dezvoltării şcolii superioare în plan naţional şi european. Formarea spaţiului unic european al cunoaşterii se desfăşoară în lipsa unui model unic al universităţii moderne. Această situaţie generează anumite dificultăţi promovării direcţiilor strategice ale integrării prin învăţămînt, dar facilitează realizarea unui deziderat general acceptat – integrarea în baza valorilor comune, fără ştirbirea specificului sistemelor educaţionale naţionale sau a specificului procesului de formare a specialiştilor în instituţiile de învăţămînt superior din Europa. Principiile prioritare ale dezvoltării învăţămîntului superior la momentul actual sînt:  asigurarea şanselor egale de autorealizare: prin învăţămînt;promovarea inovaţiilor ştiinţifice şi asigurarea condiţiilor progresului tehnico-ştiinţific;  stabilirea conexiunii funcţionale dintre cererea şi oferta de educaţie. Studiile universitare sînt considerate drept condiţie şi rezultat al integrării socio-profesionale de succes. În condiţiile actuale sînt echivalente sintagmele: şanse egale de obţinerea studiilor şi şanse egale de autorealizare. Investiţia în învăţămînt devine prioritară în condiţiile cînd persoana şi societatea o consideră şansa succesului de-o viaţă. Noile realităţi determină prioritatea educaţiei prin şi pentru ştiinţă, or instituţiile de învăţămînt superior tradiţional au rolul de medii în care sînt elaborate, amplificate, consolidate şi promovate majoritatea ideilor/descoperirilor ştiinţifice. Formarea competenţei investigaţionale a specialistului cu studii superioare trebuie să ia un nou contur în noile condiţii ale evoluţiei învăţămîntului superior. Unul dintre aspectele majore ale învăţămîntului universitar constă în sporirea gradului de funcţionalitate a studiilor. Pe piaţa muncii se conturează o categorie distinctă, şomeri cu studii superioare sau specialişti ce îndeplinesc muncii inferioare calificării universitare. Cu toate acestea, ideea că societate niciodată nu a suferit din cauza surplusului de persoane cu studii universitare este la fel de actuală. La moment una dintre problemele şcolii superioare constă în coordonarea judicioasă a programelor de studii cu cerinţele pieţii muncii. În acest context remarcăm că universităţile nu trebuie să urmeze „capriciile” pieţii muncii, ci să formeze specialişti capabili să se adapteze la schimbările continue din domeniul profesional. Principiile enumerate precum şi axele strategice ale integrării europene prin învăţămînt, determină o dimensiune prioritară a învăţămîntului universitar – asigurarea unui proces calitativ de formare a personalităţii – om şi specialist/profesionist. Calitatea învăţămîntului este apreciată drept condiţie şi rezultat. Este un concept cu multiplele accepţii. Generalitatea abordării generează o anumită „deluare” a esenţei, plasînd-o în diverse ipostaze ale categoriilor de timp şi spaţiu al procesului didactic. Conexiunea dintre dimensiunea calitate: condiţie şi rezultat şi principiile pe care se bazează evoluţia învăţămîntului superior vor asigura transformarea universităţilor în centre de revigorare a societăţii europene/mondiale. Doar din această conexiune generează interrelaţia calitatea învăţămîntului – calitatea vieţii. Pentru a stabili o conexiune de calitatea dintre cererea şi oferta de educaţie e nevoie de a contura nişte parametri ai calităţii. Normativitatea unui comportament de calitate a specialistului format în universităţi poate fi stabilită prin standardele de formare profesională iniţială şi continuă. Conceptul de standardizare a învăţămîntului superior generează o anumită stare de confuzie. Pe de o parte, la nivel european este promovată diversitatea, implicarea activă a studentului în propria lui formare, prin crearea unui demers individual de formare profesională, pe de altă parte respectarea principiului asigurării şanselor egale în educaţie, necesită crearea condiţiilor de formare a unor dimensiuni comportamentale a tînărului specialist care i-ar asigura competitivitate pe piaţa muncii, or competitivitatea (care de fapt este şi ea o expresie a calităţii învăţămîntului universitar) trebuie să se bazeze pe achiziţii şcolare/universitare identice. În ultimă instanţă se reliefează nevoia de elaborare a unor norme comportamentale, care în procesul de studii vor deveni dimensiuni ale tînărului specialist capabil de integrare socioprofesională de succes. În condiţiile create axarea procesului de formare profesională iniţială (şi continuă) pe formare de competenţe devine o normă. Competenţa sau mai bine zis, ansamblul de competenţe devin standarde profesionale, realizarea cărora presupune realizarea unui învăţămînt superior/universitar de calitate. Ţinînd cont de cele două suporturi ale activităţii umane, cultura generală şi cultura de specialitate precum şi de diversitatea situaţiilor trăite în plan personal şi profesional, recunoaştem indivizibilitatea componentelor unei sau mai multor competenţe necesare depăşirii sarcinilor / obiectivelor profesionale. Din aceste considerente considerăm necesar stabilirea unor niveluri ale competenţelor. Pornind de la competenţe generale, metacomponenţe care depăşesc limitele cadrului activităţii profesionale, dar totodată sînt absolut necesare acestuia, deducem competenţele profesionale, care la rîndul lor determină standardul curricular. Standardizarea rezultatului procesului de formare profesională iniţială/continuă, presupune şi standardizarea resurselor şi standardizarea procesului. Fără îndoială, că există o interdependenţă între aceste ipostaze/faze ale sistemul de formare profesională. Cerinţele faţă de resurse materiale şi umane constituie o condiţie a calităţii lor şi totodată o premisă a calităţii procesului şi rezultatului. Acest raţionament se aplică, prin similaritate şi asupra celorlalte două faze. Asigurarea calităţii învăţămîntului universitar se realizează prin elaborarea şi punerea în aplicare a standardelor de calitate, or acestea constituie nişte parametri care se referă la absolut toate aspectele: structură, tehnologie, evaluare, management, marketing etc.Am pornit de la standardizarea rezultatului, elaborarea ansamblului de competenţe. Aceste schimbări au implicat după sine schimbări ale strategiei/tehnologiei didactice, reliefînd noi standarde, norme în procesul de predare, învăţare, evaluare. Nu s-a lăsat aşteptată şi cererea de formare continuă a cadrului didactic universitare, deci resursele umane îşi conturează noi standarde de activitate profesională. Toate aceste schimbări urmează a fi generalizate într-un sistem de management al calităţii la nivel instituţional şi a tuturor subdiviziunilor acesteia, standardele/indicatorii căreia vor fi puşi în concordanţă cu concepţia standardizării procesului de formare profesională.