În Republica Moldova, în ultima perioadă a luat amploare cerşitul. Este o activitate practicată cu precădere de o categorie de persoane care se află în dificultate şi care nu au găsit o altă modalitate de a face faţă problemelor cu care se confruntă. În perioada ianuarie-iunie a anului 2015, la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) au fost înregistrate 24 140 de persoane, acesta fiind de fapt numărul oficial al şomerilor, al persoanelor lipsite de sursa principală de venit – un loc de muncă. La 1 ianuarie 2016 la evidenţa organelor de protecţie socială se aflau 679 877 de persoane. Mărimea pensiei pentru limita de vârstă este de 1191 de lei, iar a celei de dizabilitate – de 933 de lei. Totodată, în 2015 coşul minim de existenţă pentru pensionari constituia 1444,6 lei. Raportând veniturile acestor categorii de populaţie la cheltuielile strict necesare, precum încălzire, în 2016 un cetăţean trebuia să achite pentru o tonă de cărbune 4600 de lei, pentru un cub de lemne – 487 de lei. E ştiut, de asemenea, că în luna ianuarie 2016 s-au înregistrat creşteri semnificative ale preţurilor la unele produse alimentare: legume, fructe proaspete, peşte, paste făinoase, produse lactate etc. Or, cele menţionate demonstrează că veniturile unor anumite categorii de cetăţeni nu acoperă cheltuielile strict necesare pentru a-şi întreţine existenţa, o parte dintre ei fiind nevoiţi să recurgă la cerşit. Există însă şi persoane pentru care cerşitul este o afacere în scopul îmbogăţirii. Cu toate acestea, cerşitul până în prezent nu este abordat ca o problemă care necesită să fie rezolvată, considerându-se că fiecare cetăţean are dreptul să-şi câştige pentru existenţă aşa cum poate. Ne-am propus drept scop să cercetăm fenomenul cerşitului în oraşul Chişinău din perspectiva neputinţei şi a afacerii. Principalele metode aplicate în studiu au fost observaţia şi interviul semistructurat. Prezentul studiul este elaborat în baza a nouă interviuri realizate cu persoane care practică cerşitul şi a discuţiilor cu specialişti din diverse domenii de activitate, privind fenomenul cerşitului. Rezultatele studiului demonstrează că în Republica Moldova nu există o statistică cu referire la numărul de persoane care practică cerşitul sau a persoanelor cu statut de victimă a traficului de persoane cu scop de implicare în acţiuni de cerşit. De fenomenul cerşitului se preocupă Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane a MAI, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Centrul Internaţional „La Strada”, care are ca reper intervenirea în caz de trafic de fiinţe umane cu scopul de implicare în acţiuni de cerşit, oferind şi serviciul „linia fierbinte”. Prin intermediul interviului, am constatat că două persoane practică cerşitul doar în zilele libere şi nu au un loc stabil: „Ies la cerşit sâmbăta şi duminica. Nu am un anumit loc unde să plec, azi am venit aici, lângă magazinul „Sport” (I._B._73 ani), „...cerşesc în faţa Bisericii Sf. Teodora de la Sihla, practic cerşitul de mai bine de o lună, doar de sărbători, pentru că atunci oamenii dau năvală la biserică” (N._F._62 ani). Şase din respondenţi au locuri stabile şi practică cerşitul în mod regulat în toate zilele săptămânii, de dimineaţa până seara; un respondent practică cerşitul sezonier, doar pe timp de iarnă: „Vara lucrez, vând flori, însă acum vânzările nu merg şi o prietenă mi-a zis să pun o cutie şi să cer ajutor de la oameni. Pe zi adun 30-40 de lei, însă dacă se întâmplă să adun mai mult, separ bani pentru a achita datoriile”, a relatat (L._F._56 ani) „înlăcrimată”. Majoritatea persoanelor au afirmat că cerşesc deoarece „...Am o pensie de 500 de lei. Nu-mi ajunge” (N._F._62 ani); „...sunt invalid de război şi nu pot să merg, de aceea nu pot avea un post de muncă” (P._B._58 ani). Am observat că cerşetorii sunt, de regulă, persoane de vârsta a treia, minori şi „mame cu copii”, patru respondenţi fiind urmăriţi de un individ care regulat îi solicita la o parte pentru a le lua ceea ce au adunat. Specialiştii din diverse domenii consideră că cerşitul „e o problemă pe care nimeni nu o ia în considerare”; „cerşitul nu contravine legii, deci nu există bază legală pentru ca poliţiştii să le interzică oamenilor să cerşească”; „sistemul social de protecţie nu deţine pârghii care near permite să amendăm sau să tragem la răspundere mama care stă cu copilul în stradă”; „în spatele cerşitului se face un business murdar şi negru”. Opiniile specialiştilor sunt susţinute şi de unele relatări ale persoanelor care practică cerşitul: „...Niciodată nu mi-am închipuit că oamenii bogaţi ar putea să facă bani pe spatele cerşetorilor. Mă ţineau foarte bine sub papuc. Îmi mai dădeau nişte bani, ca să închid gura şi să cumpăr ceva la copil, dar asta era mărunţiş în comparaţie cu ce câştigam eu. La fiecare câteva ore venea un om şi-mi lua banii, iar altul era cu ochii pe mine non-stop. Îmi era frică să nu-mi vândă copilul pentru organe. Nu ştiam cum să ies din această situaţie. Era un coşmar”, spune O._F._32 ani, care observase că în situaţia ei mai erau şi alte persoane. În vederea diminuării cerşitului, considerăm necesar a fi realizate următoarele măsuri: - racordarea ajutorului social la principiul cost-beneficiu; - îmbinarea ajutorului oferit cu controlul modului de administrare al acestuia; - sensibilizarea societăţii civile privind impactul negativ al cerşitului; - crearea şi diversificarea parteneriatelor durabile între instituţiile de stat şi ONG-uri pentru a combate traficul de fiinţe umane în scop de cerşit; - crearea unui cadru legislativ riguros cu referire la pedepsirea persoanelor care practică cerşitul având şanse de angajare, dar renunţând în favoarea cerşitului.