Trăim într-o societate a cunoașterii în care informația reprezintă o forță deosebită, din motivul că: formează fluxul comunicaţional în care se reflectă viaţa social-politică şi economică a societăţii, distribuie produsul mediatic și asigură circuitul informaţional, circuit ce catalizează dezvoltarea continuă atât a sistemului mass-mediei, cât şi a societăţii în general. În contextul comunicării de masă, informația reprezintă direcții și căi sigure de atingere a unor scopuri, fie de informare – generale, influențare și/sau chiar de manipulare – particulare.În această ordine de idei, noutatea ştiinţifică a studiului de față vizează prezentarea detaliată a mecanismului de formare a opiniei publice și consolidarea acesteia, prin prisma funcției de informare. Comisia internațională UNESCO definește în Raportul interimar asupra problemelor comunicării în societatea modernă (anul 1978) cinci funcții de bază ale mass-mediei, și anume: 1) funcția de informare propriu-zisă, care se bazează pe colectarea și difuzarea informațiilor; 2) funcția de persuasiune, de interpretare, legată de exercitarea controlului social; 3) funcția de educație și de transmitere a moștenirii social-culturale, ce are ca obiectiv educarea publicului prin informația de presă; 4) funcția de socializare, menită să faciliteze participarea indivizilor și a grupurilor sociale la viața publică; 5) funcția de loisir și de divertisment, care este foarte variată din perspectiva serviciilor oferite. Ea corespunde necesităților indivizilor de a se relaxa în timpul liber [1, p.129]. În parametrii cadrului funcțional mediatic, funcția de informare joacă un rol principal și este un element determinant, prezent și în cadrul celorlalte segmente, aceasta contribuie la formarea imaginii generale a mediului, influențând direct modul de percepere a lui de către public. Datorită funcției de informare, mijloacele de comunicare în masă sunt considerate instrumente principale în procesul de formare a opiniei publice. Și aceasta deoarece ele:  pot oferi simultan același flux de informații unui public larg, alcătuit din oameni foarte diferiți, dispersați, fără legături între ei;  pot oferi acestora un centru comun de interes, subiecte de dezbatere similare, la un anumit moment;  prin informațiile și comentariile puse la dispoziție, pot genera reacții identice ale unor publicuri total diferite [2, p.89]. Relația dintre mass-media și opinia publică este prezentată amplu și în cadrul teoriilor comunicării de masă. Printre cele mai relevante în cazul cercetării de față, se numără: Teoria „Stimul – Răspuns”, care pornește de la ideea că mesajele ajung direct la receptor, fară a fi filtrate de anumiți factori culturali,cum ar fi tradițiile, conceptele despre lume, sau de un factor social, ca indivizii, grupurile. Teoria „Dependenței”, care presupune crearea unui climat de interdependență între noutățile pe care le emite mass-media și publicul larg. Sistemele politice, economice sau de altă natură din societățile moderne depind de mijloacele de informare în masă în vederea stabilirii anumitor conexiuni la nivel informațional și comunicațional. Teoria „Spirala tăcerii” presupune că opiniile minoritare dintr-o societate tind să se alinieze celor majoritare, făcute publice și promovate prin intermediul mass-mediei. Teoria „Agenda – setting” joacă un rol determinant în procesul de formare și influențare a opiniei publice, deoarece prin informațiile emise, instituțiile media încearcă să inducă ordinea de zi a discuțiilor publice. În concluzie, pornind de la premisele teoretice expuse anterior, putem afirma că: - Mass-media reprezintă o parte din nucleul central în procesul de supraveghere a mediului și constituie o condiție intrinsecă a funcționalității societăților complexe, cum sunt cele contemporane bazate pe informare și cunoaștere. - Mijloacele de informare în masă conferă legitimitate problemelor, persoanelor, instituțiilor, activităților care intră în sfera publică. - Mediile de comunicare pot deveni instrumente de persuasiune și mobilizare, propagandă, dar și manipulare. - Mass-media creează și menține un anumit public și o anumită opinie publică prin ,,definirea” actualității și a stării opiniei, imprimând o anume dinamică în sfera opiniilor („majoritară”– „minoritară”, „dominantă” – ,,dominată)”.