n contextul proclamării independenţei Republicii Moldova, la 16 decembrie 1991 Republica Turcia, de rând cu alte state, a recunoscut independenţa R. Moldova. În perioada 1991-1994, care alcătuieşte cadrul cronologic al prezentului studiu, caracterul relaţiilor moldoturce a fost determinat, pe de o parte, de priorităţile politicii externe ale R.Moldova, iar pe de altă parte, de interesele Turciei în contextul creat de destrămarea U.R.S.S. În această perioadă diplomaţia moldovenească avea drept priorităţi: a) recunoaşterea internaţională a independenţei Republicii Moldova; b) consolidarea securităţii şi stabilităţii ţării noastre prin recunoaşterea şi respectarea de către statele lumii a statutului său de neutralitate permanentă;c) afirmarea Moldovei ca actor internaţional prin integrarea sa în cadrul principalelor organizaţii internaţionale, precum ONU, CE, OSCE, OMC ş.a. În acest context parteneriatul cu Republica Turcia avea un caracter strategic, însemnând existenţa unei opoziţii moldoveneşti reale faţă de poziţia Rusiei atât în problema găgăuză, transnistreană, cât şi în cea a aderării la instituţiile europene. După destrămarea U.R.S.S., R. Turcia şi-a extins influenţa în statele turcice din fostul bloc socialist, iar faptul că pe teritoriul R. Moldova locuia compact o populaţie turcică (găgăuzii) a determinat interesul sporit al R. Turcia faţă de R. Moldova şi în regiune. Primele acorduri bilaterale dintre R.S.S.M. şi R. Turcia au vizat relaţiile economice dintre aceste două state şi au fost semnate la câteva luni (octombrie 1990) de la proclamarea suveranităţii R.S.S.M. Bazele relaţiilor oficiale între R. Moldova şi R. Turcia au fost puse prin schimbul de note diplomatice din 3 februarie 1992. Drept urmare a acestor acţiuni a avut loc deschiderea Oficiului Consulatului General al Republicii Turcia la Chişinău. În acelaşi an, 1992, au avut loc şi primele contacte oficiale între liderii ambelor ţări. Pe 25 iunie, la Istanbul, la iniţiativa preşedintelui R. Turcia s-a desfăşurat un summit al şefilor de state riverane Mării Negre, la care a fost semnată Declaraţia constituirii Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN). La lucrările acestui for regional a participat şi Mircea Snegur, având o întrevedere cu preşedintele turc Turgut Özal. În urma acestei întrevederi s-au intensificat relaţiile bilaterale în domeniul educaţiei şi culturii. După alegerea noului preşedinte Suleyman Demirel (16 mai 1993 – 16 mai 2000), relaţiile moldo-turce capătă o mai mare intensitate, având în vedere că primele acţiuni politico-diplomatice au fost realizate anterior. În aprilie 1993 noul preşedinte turc a găzduit delegaţia preşedintelui moldovean aflat în vizită oficială în Turcia. S-au discutat principalele probleme ale relaţiilor bilaterale. Referitor la politica externă a Turciei în regiune, S.Demirel a subliniat că ,,...obiectivul fundamental al politicii externe a Turciei în această regiune a lumii este promovarea înţelegerii, colaborării, stabilităţii şi prosperării”. În iunie 1994 preşedintele turc, Suleyman Demirel, s-a aflat în vizită oficială în R. Moldova. În cadrul acestei vizite a fost semnat Tratatul de prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Republica Turcia, act ce a fost ratificat abia în 1997. Tratatul stabileşte cadrul general al relaţiilor moldo-turce. Poziţia Turciei faţă de problema găgăuză este stipulată în articolul 13 al Tratatului de prietenie şi colaborare. Astfel, ,,având în vedere afinităţile etnice, culturale, lingvistice existente între găgăuzii ce locuiesc în R. Moldova şi poporul turc [...] aceasta deschide noi perspective de colaborare bilaterală şi că găgăuzii constituie un pod de consolidare a prieteniei între Moldova şi Turcia”. Sintagmele ,,găgăuzii ce locuiesc în R. Moldova”, ,,găgăuzii constituie un pod de consolidare a prieteniei” dau de înţeles că partea turcă nu susţine mişcările separatiste de pe teritoriul R. Moldova. Explicaţia este clară având în vedere că Turcia se confrunta (şi se mai confruntă) cu tendinţele separatiste ale populaţiei kurde. Referitor la problema transnistreană, partea turcă indirect susţine dezarmarea regiunii prin ,,dezarmarea globală” conform obiectivelor O.N.U. Către sfârşitul anului 1994 R. Moldova şi R. Turcia au demarat procesul de definitivare a colaborării bilaterale, dar şi prin intermediul organizaţiilor internaţionale. Conchidem astfel că problematica stabilirii relaţiilor moldo-turce rămâne deschisă cercetării. Asemenea probleme ca ratificarea abia după trei ani (în 1997) a Tratatului de prietenie şi colaborare, precum şi rolul Turciei în soluţionarea problemei găgăuze şi transnistrene necesită o atenţie deosebită din partea istoricilor contemporaneişti de la noi din ţară.