Societatea contemporană favorizează declinul familiei nucleare, oferind în loc o varietate de alternative, care mai de care deosebite și puternic diferențiate. Conceptului clasic de “structură a familiei”, teoretizat și operaționalizat în literatura de specialitate astăzi i se asociază tot mai mult conceptual de” restructurare a familiei”. Familia rămâne grupul social vital ce asigură îngrijirea, protecţia şi educaţia copilului. În contextul schimbărilor sociale, se constată o diversificare a modelelor familiale: frecvenţa crescândă a concubinajului, creşterea numărului divorţurilor, a familiilor cu un singur părinte, opţiunea unor femei de a avea un copil în afara căsătoriei, noile forme coexistând cu modelul „clasic” al familiei conjugale. Într-o lume în care toate instituţiile şi toate tipurile de raporturi sociale se schimbă în ritm accelerat, familia nu poate rămâne neschimbată. Nu trebuie absolutizat un model sau altul de organizare familială. Toate aceste schimbări nu trebuie interpretate ca o criză a familiei, ci, mai degrabă, ca adaptări ale conduitei individuale la schimbările demografice, economice şi materiale ce afectează societăţile în ansamblul lor. Familia contemporană, trece astăzi printr-o situaţie dificilă, marcată de schimbări dramatice atât pe plan material din punctul de vedere al resurselor economice, cât şi pe plan axiologic, prin confruntarea cu noi valori şi norme sociale impuse membrilor ei de un nou mod de viaţă care cere o revizuire la nivel comportamental. Tot mai mulți tineri preferă să locuiască împreună fără a avea responsabilități unul față de altul. Acest mod de viaţă este adoptat de cuplurile tinere sau de persoanele care au trecut deja prin o căsătorie care a eșuat și deja le este frică de oficializarea relațiilor din nou. Tânăra genrație este adeptă a uniunii libere, cel puțin până la o anumită vârstă, ceea ce pare a fi un reflex de apărare a cuplurilor în fața constrângerilor materiale ori sociale, ale unor cadre tradiționale depășite. Opțiunea pentru o uniune liberă încearcă să îmbine nevoia de dependență și de identificare cu cea de autonomie, nevând aspectul contractual al relației și exaltându-l pe cel al libertății și plenarității de manifestare. În majoritatea țărilor dezvoltate, concubinajul a devenit chiar o modă de conviețuire. De ce? Pentru că își testează compatibilitatea înaintea căsătoriei, au companie, viață sexuală constantă, își adună veniturile în comun și, în cazul unei despărțiri, nu mai trec pe la tribunal. Declinul mariajului a crescut, la fel și rata cuplurilor care aleg concubinajul. După cum arată unele studii, multe adolescente cred că a locui împreună cu persoana iubită, înainte de căsătorie, este o idee foarte bună. Viața în uniunea consensuală este foarte scurtă. De obicei, dacă partenerii nu se căsătoresc în primii 5 ani, ei se despart. Foarte puține cupluri de acest gen se mențin mai departe. Se spune că, economic e mai bine să locuieşti împreună cu partenerul. Pe de altă parte, la o despărţire, motivele economice nu mai contează. Dacă locuieşti cu persoana iubită înainte de căsătorie, ai posibilitatea să o cunoşti mai bine, ceea ce poate fi benefic relaţiei sau dimpotrivă, să ducă la despărţire. Comparativ cu țările din spațiul european, unde concubinajul în multe cazuri a substituit definitiv căsătoria oficială, în Republica Moldova cuplurile conjugale neînregistrate sunt premergătoare căsătoriei și mai mult caracteristice pentru vârsta jevenilă. Practica arată că acceptarea noilor forme alternative nu duce la ștergerea tradiționalei familiei monogame. Căsătoriile neînregistrate sau concubinajul sunt binecunoscute și studiate pe larg în țările occidentale. În Republica Moldova amploarea fenomenului pentru prima dată a fost semnalată în timpul Recensământului din 2004. Numărul cuplurilor conjugale recenzate a constituit 58 mii, din care 7,2% au declarat ca trăesc în concubinaj. Cel mai mare număr de cupluri neînregistate s-a constatat în mediul rural 68,7% [1,p.31]. Adevărul care se ascunde în spatele acestei probleme este acela că relația oamenilor care trăiesc în concubinaj nu este zidită pe temelia legământului dragostei, ci doar pe satisfacerea nevoilor lor. În consecință, nefiind legați printr-un act de căsătorie, ei folosesc amenințarea cu despărțirea, pentru a-și manipula partenerii în vederea obținerii a ceea ce-și doresc. Mesajul nerostit, dar foarte clar al trăirii în concubinaj este acesta: „Mă implic în această relație cu tine atâta vreme cât mă satisfaci. În momentul în care nu mă voi mai simți fericit lângă tine, voi pleca.” Altfel spus, oamenii care trăiesc împreună nu doresc să-și asume angajamente de lungă durată, deoarece aceasta ar însemna pierderea elementului de nesiguranță de care se folosesc pentru a-și ține partenerii sub presiunea de a le împlini nevoile. Celor care trăiesc în concubinaj le este foarte dificil să ia decizia de a se angaja pe viață într-o relație cu cineva, deoarece un astfel de angajament ar însemna un control minim asupra modului în care partenerii îi vor trata în viitor. Tot mai mulți tineri consideră că concubinajul este ceva mai superior decât căsătoria, pentru că din lipsă de obligații oamenii oricum continuă să fie împreună. Decizia de a împărți spațiul și timpul este una liberă și necondiționată. Dacă oamenii simt ceva unul față de altul, nu cred că ei au nevoie de contracte precum cel de căsătorie. Fiecare poate pleca când simte că așa trebuie, iar această lipsă de obligație (care uneori poate fi teribilă, să fii cu cineva pentru că ești căsătorit/-ă) poate face ca relația să fie mult mai puternică și profundă [4]. Concubinajul ar putea fi o fază inițială, care precede căsătoria, dar asta nu înseamnă că, în cazul în care un cuplu se află în statut de concubinaj, aceștia se vor căsători neapărat – este o alegere pe care o ia fiecare cuplu în parte. Mulți tineri care locuiesc în concubinaj spun că încă nu au ajuns la vârsta pentru a merge la oficiul stării civile. Însă de fapt „vârsta potrivită” pentru căsătorie este doar un clișeu. Există o vârstă medie pentru un anumit teritoriu, întrucât știm cu toții că nu este un normativ de vârstă pentru toate popoarele de pe Terra. Te căsătorești atunci când ești gata din punct de vedere fizic, moral și, nu în ultimul rând, financiar. Totodată, nu aș putea susține ideea precum că concubinajul este o formă de relație mai instabilă, întrucât cineva se simte bine fiind într-o relație „neștampilată”, iar cineva se regăsește făcând parte dintro căsnicie. De obicei, concubinajul poate fi o relație ce anticipează mariajul, atunci când partenerii de cuplu realizează că se potrivesc și își doresc o nouă etapă, pentru care purced spre căsătorie [4]. Indiscutabil, căsătoria e o etapă decisivă în viața unui cuplu, care în sinea ei poartă rolul de a „căli” partenerii, făcându-i imuni la tot soiul de conflicte minuscule, ce anterior ar fi atentat la integritatea relației acestora. Dar observăm că tot mai mulți tineri preferă să locuească cu persoana iubită fără a purta responsabilități unul față de altul. Decizia cuplurilor de a nu-şi uni destinele şi de a trăi în concubinaj este influenţată în majoritatea cazurilor de aspectul juridic. Din punct de vedere legal, căsătoria presupune mai multe responsabilităţi, în timp ce concubinajul nu este recunoscut ca formă juridică de convieţuire. Chiar dacă nu există drepturi şi obligaţii de genul celor reglementate de lege pentru căsătorie, nimic nu mai împiedică un cuplu necăsătorit să locuiască şi să dobândească bunuri împreună, să contracteze datorii sau să dea naştere copiilor. Situaţia devine mai tensionată atunci când relaţia „nu mai merge”, iar partenerii își pretind bunurile pe care le-au acumulat pe parcursul concubinajului. Coabitarea nu a fost dintotdeauna în atenția societății. Dar odată cu creșterea numărului celor care au ales această formă de conviețuire, coabitarea a intrat în atenția opiniei publice. În concluzie putem spune că oricât de mult nu am opune rezistență formei de conviețuire prin uniuni consensuale ea oricum o să existe. Cu atât mai mult că persoanele nu sunt conștiente de consecințele negative ale concubinajului, trăesc împreună și se simt atât de bine încât nu mai simt nevoia de a-și uni destinele.