Evaluarea formativă reprezintă un proces complex de colaborare şi parteneriat între profesor şi studenţi, integrat în mod constant și operativ pe tot parcursul procesului didactic. Astfel, evaluarea forma-tivă facilitează optimizarea, reglarea procesului instructiv-educativ oferind modalităţi pentru găsirea soluţiilor imperative contextului de învățare. Deci, prin definiție, evaluarea formativă are funcție de reglare a demersului instructiv-educativ. În cadrul demersului evaluativ, reglarea se realizează prin intermediul conexiunii inverse, mecanism de remediere și ajustare a procesului didactic pentru atenuarea dificultăților de învățare întâmpinate de către studenți. Din acest punct de vedere, Sadler [5] opiniază că reglarea în cadrul evaluării formative implică utilizarea strategiilor de diminuare a diferenței dintre nivelul real şi nivelul aşteptat de performanţă. Astfel, pornind de la teoria lui Douglas Fisher şi Nancy Frey [2, p.2], există trei aspecte ale conexiunii inverse: 1. Feed-Up – stabilirea scopului instructiv şi motivarea studentului de a realiza acest scop; 2. Feed-Back – identificarea reacţiilor profesorului la activitatea de învăţare a studenţilor în corespundere cu obiectivele prestabilite; 3. Feed-Forward – strategia de îmbunătăţire a feedback-ului prin care sunt oferite soluţii practice şi indicaţii clare cu privire la modul de soluţionare a problemelor. Cu alte cuvinte, prin Feed-Up este setat scopul, prin Feed-Back este oferit răspunsul despre activitatea studentului, iar prin FeedForward pot fi modificate strategiile, procedeele şi tehnicile de instruire. În învăţământul superior, evaluarea formativă este importantă pentru autoreglementarea gândirii, motivaţiei şi comportamentului, după cum afirmă D.J. Nicol şi D. Macfarlane-Dick [4], acesta fiind un argument care accentuează necesitatea setării Feed-Upului în faza incipientă a evaluării. În didactica clasică Feed Up-ul este atunci când profesorul enunţă obiectivele lecţiei, iar studentul – se conformează şi le realizează. Însă, în realitate Feed Up-ul este un proces complex care include elemente cognitive, metacognitive şi afectiv-emotive care implică studenţii în personalizarea scopurilor setate de către profesor. Estimativ, dacă studentului îi sunt clare scopurile instruirii din perspectiva dezvoltării personale, atunci este motivat să înveţe. Prin faza de Feed-Up profesorul și studentul răspund la întrebarea ,,Unde mă duc?” și sunt implicați ambii în mod activ; pe de o parte, profesorul formulează clar scopul, oferă explicații referitor la modul de realizare a scopului, prezintă cerințele față de evaluare, iar pe de altă parte, studentul se implică în înțelegerea și personalizarea scopului, în reactualizarea cunoștințelor și identificarea tacticilor de învăţare eficientă pentru a realiza cu succes obiectivele. Prin urmare, stabilirea obiectivelor de învățare reprezintă esența Feed-Up-ului. Din aceste considerente, profesorul va oferi o atenție deosebită acestui moment, asigurându-se că studenții au înțeles ce trebuie să facă în cadrul sarcinilor/activităților de învățare. În acest sens, J. McTighe și K. O’Connor precizează că sunt trei condiții de bază în setarea obiectivelor: 1) claritatea – studenții înțeleg clar scopul de învățare și știu modul în care profesorul va evalua rezultatele lor; 2) relevanța – studenții consideră că obiectivele de învățare sunt semnificative și relevante pentru formarea competențelor; 3) potențialul de succes – studenții cred că pot învăța cu succes și pot atinge standardele [3, p. 15]. În completarea celor menționate anterior, Joan Herman, expert în evaluare, se referă la coerența evaluării [1], în opinia căruia aceasta este o condiție fundamentală în procesul de învățare și evaluare. Conform modelului propus (Figura), demersul evaluativ este constituit din coerența, adică interrelația dintre următoarele componente: obiectivele de învățare, sarcinile de evaluare și interpretarea. Deci, un aspect important al Feed-Up-ului, conform modelului propus de J. Herman, este coerența dintre obiectivele de învățare și sarcinile de evaluare. Astfel, profesorul stabilește în mod clar obiectivele de învățare și implică studenții în realizarea sarcinilor de evaluare selectate corespunzător obiectivelor propuse. Studenții au nevoie de criterii explicite, uneori denumite criterii de succes, astfel încât aceștia să aibă o viziune clară despre ceea ce se așteaptă să învețe. Interpretarea este faza în care profesorul oferă informații studenților (feedback) cu privire la rezultatele obținute în urma realizării activității de învățare.Această fază este importantă pentru a ajusta și remedia situația de învățare, reducând decalajul dintre rezultate și obiective. În sinteză, concluzionăm că eficiența evaluării formative este nuanțată de FeedBack și Feed-Forward, cu accent evidențiat pe Feed-Up, care plasează studentul în centrul învățării, astfel încât are posibilitatea să se deplaseze pe o traiectorie individuală de învăţare, să formuleze obiective de învăţare și să-şi aleagă metodele eficiente pentru atingerea rezultatelor. Feed-Up susține învățarea prin implicarea efortului volitiv şi motivaţional din partea studentului pentru realizarea activităţilor, astfel, evaluarea formativă provoacă studentul să-şi asume responsabilitatea şi motivaţia internă, îl ajută să-şi creeze un context de învăţare mai eficient, devenind autonom şi capabil să autoregleze şi să autoevalueze.