Conducerea modernă a oricărei întreprinderi presupune stabilirea unei strategii care să permită întreprinderii să obţină, pe termen lung, maximizarea avantajelor în urma acţiunii ei într-un anumit mediu economico-social. Controlul de gestiune sau Controlling-ul a fost creat în marile întreprinderi pentru a verifica dacă acţiunile întreprinse pe termen scurt se înscriu în sensul orientărilor strategice. Altfel spus, controlling-ul este destinat facilitării pilotajului întreprinderii de către manageri în deciziile lor operaţionale şi pe termen scurt, în vederea realizării obiectivelor strategice ale firmei. În condiţiile actuale, procesul de gestiune necesită soluţionarea complexă a diferitelor probleme, cu aplicarea unor noi abordări ale managementului, luând în consideraţie influenţa atât a factorilor externi, cât şi a celor interni. Dintre factorii externi cu impact major asupra activităţii entităţilor menţionăm, în primul rând, situaţia macroeconomică în schimbare rapidă, criteriile de piaţă ale eficienţei, incertitudinea laturii juridice a afacerilor etc. În ceea ce priveşte factorii interni, poate fi menţionat mediul în care se adoptă deciziile manageriale, acesta fiind, de regulă, unul incert. Situaţiile de incertitudine cu care se confruntă entităţile sunt un rezultat al insuficienţei informaţiei disponibile pentru luarea deciziilor manageriale şi realizarea obiectivelor entităţii. Astfel, în cazul în care schimbările în mediul de afaceri nu admit o reacţie întârziată, pentru a face faţă concurenţei, complexităţii şi diversităţii relaţiilor de piaţă este necesar ca entităţile să utilizeze instrumente de gestiune care vor permite:  depistarea la timp a situaţiilor nefavorabile în activitatea entităţii şi a cauzelor care provoacă astfel de situaţii;  determinarea rapidă a obiectivelor care urmează a fi realizate de către managementul entităţii;  crearea suportului informaţional al business-proceselor;  prognozarea evenimentelor şi a acţiunilor viitoare cu privire la deciziile manageriale. În contextul celor expuse supra, se impune exercitarea unui control permanent şi eficient asupra modului în care sunt realizate sarcinile puse în faţa subdiviziunilor structurale ale entităţii. Organizarea acestuia este deosebit de importantă. În virtutea faptului că în sistemul de control clasic activităţile vizează mai mult trecutul (au la bază indicatori calculaţi conform datelor istorice) decât viitorul entităţii şi se limitează la un simplu proces de „verificare-sancţiune”, ce reduce considerabil motivaţia angajaţilor în atingerea scopurilor propuse. Astfel de circumstanţe au determinat evoluţia controlului ca activitate de gestiune şi apariţia unui instrument modern de gestiune denumit controlling. Interesul sporit faţă de controlling, se datorează publicaţiilor autorilor Rudolf Mann, Elmar Mayer, Martin Klitz, Martin Kupper ş.a., în care sunt propuse soluţii ce ţin de organizarea controlling-ului la entitate. Diversele aspecte ale definirii controlling-ului în literatură economică au permis evidenţierea de abordări conceptuale (Tab.).După cum rezultă din informaţiile prezentate în Tabel, controlling-ul este o noţiune complexă ce presupune o filozofie de gestiune relativ nouă, apărută la intersecţia planificării, analizei economice, contabilităţii manageriale şi a managementului. Reprezentând setul de activităţi necesare pentru a conduce şi coordona entitatea, controlling-ul propune o întreagă gamă de instrumente pentru atingerea obiectivelor şi a rezultatelor finale, îmbină, integrează şi coordonează toate funcţiile de control, sprijinind managerii în procesul luării deciziilor. Controlling-ul, numit şi „matematica afacerii”, reprezintă un mecanism de autoreglementare care oferă feedback-ul în gestiunea entităţii. Generalizarea situaţiilor problematice din activitatea entităţilor în condiţiile unei pieţe dinamice şi a experienţei apiicării diferitelor metode de gestiune permite evidenţierea sarcinilor primordiale ale controlling-ului:  crearea unui sistem informaţional eficient pentru luarea deciziilor manageriale (în baza datelor contabilităţii financiare şi contabilităţii manageriale);  participarea la întocmirea bugetelor entităţii;  monitorizarea şi coordonarea activităţii tuturor subdiviziunilor structurale şi a entităţii în ansamblu;  eficientizarea sistemului de gestiune al entităţii. Sarcinile nominalizate ale controlling-ului se rcalizează prin intermediul funcţiilor de bază ale acestuia;  culegerea, prelucrarea şi transmiterea informaţiei la diferite niveluri ale managementului pentru luarea deciziilor manageriale şi planificarea (bugetarea) entităţii;  formarea sistemului de planificare strategică şi operaţională şi asigurarea informaţională a acestui sistem;  elaborarea metodelor de control asupra îndeplinirii planurilor (bugetelor);  exercitarea controlului propriu-zis asupra îndeplinirii planurilor (bugetelor);  evaluarea rezultatelor activităţii şi interpretarea acestora prin prisma perspectivelor afacerii;  coordonarea procesului managerial în scopul îmbunătăţirii performanţelor entităţii. În vederea elaborării sistemului de controlling, se impune analiza dezvoltărilor teoretico-metodologice şi a practicii implementării unor astfel de sisteme în domenii de activitate conexe. Se recomandă divizarea procesului de creare a sistemului de controlling al entităţii în etape (Fig.): În lumea afacerilor, astăzi sunt necesare abilităţi manageriale foarte diferite, din diverse domenii, care să ajute în parcursul corect entitatea. În cele expuse, controlul de gestiune sau controlling-ul reprezintă principalul instrument, prin intermediul căruia managerul întreprinderii o poate conduce în cel mai eficient mod – un proces prin care se analizează acţiunile şi activităţile desfăşurate, sunt evaluate rezultatele obţinute şi sunt elaborate concluzii, în baza cărora se iau decizii şi se întreprind anumite acţiuni. Prin controlul de gestiune se urmăreşte realizarea obiectivelor şi permite managementului să evalueze şi să corecteze luarea deciziilor.