În orice perioadă a dezvoltării societăţii statul, persoanele fizice şi juridice au fost preocupate de prosperarea sa economică. Patrimoniul persoanei confirmă capacitatea de plată a acesteia şi serveşte tuturor creditorilor drept gaj al executării creanţelor. Zi de zi fiecare din noi îşi asumă obligaţii sau devine creditor al unui raport juridic obligaţional. La constituirea raportului obligaţional se ia în consideraţie capacitatea de plată a persoanei, iar la etapa executării obligaţiilor creditorii chirografari îndreaptă executarea asupra activului patrimonial (averii) debitorului. Activul patrimonial al persoanei se constituie din bunurile şi creanţele acestuia. Pînă în sec. XX bunurile (şi mai ales bunurile imobile) au fost considerate ca singurele adevărate elemente constitutive ale averii unei persoane. Noţiunea de „bun” întrebuinţată în textele Codului civil şi a legilor speciale a fost suplinită de literatura de specialitate. Bunurile sunt clasificate în diverse categorii potrivit numeroaselor criterii. Unul din criterii este cel al fixităţii, care este calificat drept o distincţie fundamentală care include practic toate bunurile şi le grupează în: bunuri mobile şi bunuri imobile. O realizare a ştiinţei este acceptarea bunurilor viitoare drept element constitutiv al activului patrimonial al persoanei. Printr-o ficţiune legiuitorul le consideră bunuri viitoare mobile sau imobile(în funcţie de destinaţia lor viitoare) şi oferă posibilitate subiecţilor să încheie acte juridice asupra acestor bunuri prin anticipaţie. Codul civil al RM nu defineşte această categorie de bunuri, însă prezintă reglementări ce vizează bunurile viitoare şi actele juridice obiect al cărora sunt acestea. Noul Cod civil al României reglementează bunurile care devin imobile, bunurile mobile prin anticipaţie, ceea ce prezintă un interes deosebit în dreptul civil.