Analiza abaterilor de la normele lingvistice sunt la ordinea zilei în contextul formării traducătorilor în cadrul orelor de traducere consecutivă, acestea fiind un indicator de evaluare în procesul de formare şi dezvoltare a competenţelor lingvistice şi de traducere ale studenţilor. În domeniul lingvisticii aplicate înregistrăm diverse opinii asupra noţiunii de abatere de la normele lingvistice, în special în interpretarea termenilor de greşeală şi eroare. Lingvişti precum D. Gouadec, Ch. Nord, Ch. Waddington ş.a., operează cu noţiunea de eroare şi o percep ca fiind o neconcordanţă sau o distorsionare nejustificată în procesul transpunerii unui text sursă într-un text în limbă ţintă, cu un impact negativ asupra calităţii traducerii. Alţi specialişti însă, înscriu aceste noţiuni în contexte speciale. Astfel, cercetătorul R. Gefen defineşte greşeala drept o lacună la nivel funcţional, ea fiind ocazională şi cauzată cel mai des de factori extra-lingvistici cum ar fi oboseala, graba sau zgomotele de fundal, pe când eroarea are la origine discrepanţe semantice, lexicale, gramaticale, etc. între textul original şi cel tradus şi reflectă o incompetenţă lingvistică sau o învăţare defectuoasă. Având în vedere că sursa unor greşeli de exprimare precum: frumoase discurse sau duri bătălii, este vorbirea într-un tempou prea rapid, probabil pentru a obţine un volum informativ foarte apropiat de original, considerăm că acestea pot fi uşor remediate prin exerciţii de rostire corectă şi fluentă. Pe de altă parte, erorile cauzate, să zicem, de transpunerea incorectă a grupurilor atributive ţin de dificultăţi de ordin gramatical. Printre erorile lexicale amintim cele de tipul calchierilor, structurilor pleonastice sau tautologice, însă cele mai grave sunt considerate a fi erorile semantice, întrucât acestea denaturează mesajul. În procesul traducerii, erorile sus-menționate pot fi evitate prin exerciţii de semantizare adaptate etapei de formare a competenţelor de traducere.