Preocupările muzicale ale lui Dimitrie Cantemir au intrat în atenţia literaturii de specialitate încă din secolul al XVIII-lea. Dacă în acest secol sursele de limbă germană deţin întâietatea în privinţa promovării imaginii muzicianului, în veacul următor situaţia se va schimba vădit în favoarea izvoarelor literare de expresie franceză. Relatările din secolul al XIX-lea sunt oferite de lucrări cu caracter lexicografic, muzicologic, istoric, memorialistic, fiind semnate de muzicologi, compozitori, critici muzicali, pictori şi arhitecţi, muzicografi şi orientalişti, în special, din Franţa şi Belgia. În demersurile autorilor menţionaţi, numele lui Cantemir figurează în calitate de teoretician, inventator al sistemului de notaţie a muzicii turceşti, compozitor, interpret la tanbur. Gradul de noutate şi densitatea suportului informaţional furnizat de aceste izvoare diferă de la caz la caz. Parcurgând exegezele demersului muzical al lui Cantemir, transpus în lumina literaturii francofone din secolul al XIX-lea, se poate constata că acestea au diseminat imaginea unei personalităţi notorii, strâns ataşată teoriei şi practicii muzicale orientale, fapt ce i-a asigurat muzicianului vizibilitate, prestigiu şi, în acelaşi timp, recunoaştere la nivel european şi universal.

THe musical concerns of Dimitrie Cantemir went tot het he attention of the specialized literature since the 18th century. If this century sources in German have primacy in promoting the image of the musician, the situation will change next century clearly in favor of French expression literary sources. The 19th century statements offered lexicographical, musicological, historical, memoir works, being signed by musicologists, composers, music critics, painters and architects, muzicographs and orientalists, particularly in France and Belgium. In above mentioned authors’ reports, the Cantemir’s name appears as theorist, inventor of Turkish music notation system, composer, tanbur performer. The degree of novelty and the density of informational support provided by these sources varies from case to case. Looking through the exegeses of the musical activities undertaken by Cantemir, transposed in the light of the fransophone specialized literature in the 19th century, it can be noticed that a good portion of them have been disseminating the image of a well-known personalities. Closely attached to theory and sound artistic practice of Orient, which secured the musician’s visibility, credibility, prestige and, at the same time, recognition at European leve land worldwide.