Conţinutul numărului revistei |
Articolul precedent |
Articolul urmator |
721 12 |
Ultima descărcare din IBN: 2023-11-23 14:10 |
SM ISO690:2012 POPOVSCHI, Liliana. La fonction déictique des pronoms personnels
. In: Anuar Ştiinţific al Institutului de Relaţii Internaţionale, 2006, nr. 4, pp. 246-249. ISSN 1857-1840. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Anuar Ştiinţific al Institutului de Relaţii Internaţionale | ||||||
Numărul 4 / 2006 / ISSN 1857-1840 | ||||||
|
||||||
Pag. 246-249 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
Pronumele personale sunt forme deschise, care primesc o semnificaţie concretă doar într-o situaţie bine determinată. De obicei pentru a identifica referentul pronumelor se recurge la două tipuri de referinţă: referinţă deictică (când referentul pronumelui se identifică în momentul enunţării lui) sau referinţă anaforică (când referentul este determinat de contextul frastic sau textual). În prezentul articol se analizează funcţia deictică a pronumelor personale. Eu şi tu ocupă un loc aparte în sistemul referenţial al semnelor lingvistice. Eu şi tu denumesc participanţii la actul enunţării şi sunt de fiecare dată unici şi inversibili: în timpul comunicării eu poate deveni tu şi vice versa. Realitatea pe care o denumesc aceste pronume este o realitate a discursului şi referentul lor nu poate fi cunoscut independent de situaţia de comunicare concretă. Această trăsătură reuneşte o serie de semne lingvistice, numite deictici, ce servesc la caracterizarea
situaţiei de comunicare: pronumele eu şi tu, adverbele de timp şi loc, adjectivele şi pronumele demonstrative şi posesive. Eu şi tu sunt deictici tipici, noi şi voi sunt deictici când nu
au antecedent. Pronumele personal de persoana III, care este un anaforic tipic, poate avea funcţie deictică atunci când referentul său este prezent în situaţia de comunicate concretă. |
||||||
|