This study refers to the attitude of Ion Antonescu towards the Romanian Orthodox Church. The documentary sources used for this study which, as far as I am aware, is the first of its kind, are drawn from the transcripts of the governmental meetings, held mostly during September 1940 – April 1941, i.e. from the moment Ion Antonescu took over the supreme leadership of the and until he decided to focus primarily on military preparations. This study shows that Ion Antonescu considered that the Orthodox Church should play the role of a kind of special ministry of the state, in charge of facilitating control over the population; in Antonescu`s vision, the state was to be the main beneficiary of such an arrangement, but it was willing to share those benefits with the church. For Ion Antonescu, this „philosophy” had two main theses–consequences. The first was that the Romanian state needed the Orthodox Church and, therefore, had to support its existence by both political and material means, and the second was that the priesthood, in its activity, had to meet minimum „ethical–moral standards” that would allow it to fulfill its role as an instrument of ideological control over the population.

Studiul se referă la atitudinea lui Ion Antonescu față de Biserica Ortodoxă Română. Sursele documentare folosite pentru studiul de față care, din câte cunosc, este primul de acest gen, sunt extrase din stenogramele ședințelor de guvern, desfășurate în cea mai mare parte în perioada septembrie 1940 – aprilie 1941, adică din momentul în care Ion Antonescu a preluat conducerea supremă în stat și până când a decis să se concentreze în primul rând pe problemele legate de pregătirile militare. Studiul arată că Ion Antonescu a considerat că Biserica Ortodoxă ar trebui să joace rolul unui fel de minister special al statului, însărcinat cu înlesnirea controlului asupra populației; în viziunea lui Antonescu, statul urma să fie principalul beneficiar al unui astfel de aranjament, dar el era dispus să împartă respectivele beneficii cu biserica. Pentru Ion Antonescu, din această „filosofie” decurgeau două teze-consecințe principale. Prima – că statul român avea nevoie de Biserica Ortodoxă și, prin urmare, trebuia să-i susțină existența atât prin mijloace politice, cât și materiale, iar cea de-a doua – că preoțimea, în activitatea sa, trebuia să corespundă unor „standarde etico-morale” minime care să-i permită să-și îndeplinească acel rol de instrument de control ideologic asupra populației.