Miturile sacrificiului de construcție sunt cunoscute pretutindeni în lume. Printre popoarele vest-europene au fost larg răspândite legende despre oameni zidiți de vii la temelia sau în pereții castelelor medievale și cetăților orașelor. În culegerile de folclor ale unor popoare balcanice (albanezi, sârbi, bulgari, maghiari, și neogreci) se regăsesc balade despre Meșterul Manole și tânăra sa soție Ana, zidită în pereții unei case. Numeroasele studii demonstrează că acest obicei, „jertfa zidirii”, s-a păstrat în diferite țări sub diferite forme. Tradiții și legende similare s-au păstrat și printre găgăuzi. Sarcina studiului nostru este de a identifica formele de jertfă de construcție cunoscute găgăuzilor, de a afla originea și istoria acestui obicei printre găgăuzi. Tradiția găgăuzilor de a face un sacrificiu de construcție este în multe privințe similară cu tradițiile balcanice. Începutul fiecărei etape a construcției casei la găgăuzi este marcat de un sacrificiu. În viziunea găgăuzilor, se face o jertfă (kurban) pentru a asigura clădirii rezistență, pentru a atrage un duh păzitor al casei (tilsim), pentru protecția locuinței și locuitorilor săi de spiritele rele. Ca jertfă de construcție găgăuzii folosesc un cocoș sau o găină. Pasărea este sacrificată pentru a găti din ea o mâncare ritualică sau ea este dăruită vie. Pentru o viața bogată și fericită, găgăuzii îngroapă monede, cereale, vin, lumânări în fundația casei, în colțul fațadei estice sau în toate cele patru colțuri. Încă sunt vii amintirile obiceiului zidarilor de a măsura umbra celui sacrificat (adesea o fecioară) cu sfoară sau stuf, pe care o așezau sub unul dintre colțurile zidăriei. Se credea că după 40 de zile aceasta va muri și se va transforma într-un duh care va păzi casa, sau invers, se va transforma într-un vârcolac care va face rău familiei sau satului.