Apa este unul dintre cele patru elemente esențiale ale vieții prezente în miturile cosmogonice universale. Apa prin intermediul izvorului/fântânii va trece prin toate legendele și poveștile lumii, prin cele două semnificații ale sale – apa vie și apa moartă, care doar împreună își fac efectul benefic. Fântâna este nelipsită în tradițiile și cutumele populare, începând cu ritualul înălțării ei până la mulțimea de semnificații. În afară de faptul că fântâna prin apa sa este un simbol al vieții, fântâna este desemnat ca un loc semnificativ al întâlnirilor și despărțirilor, a tradițiilor și ritualurilor. De-a lungul secolelor, imaginea fântânii a obținut un caracter polifuncțional, fiind utilizat și imortalizat în toate genurile de artă populară și profesionistă, inclusiv în film. În filmografia moldovenească semnificațiile/motivul apei îl regăsim în pelicula documentară Fântâna (1966) a regizorului Vlad Ioviță. Semnificațiile apei vor fi preluate în filmul Neam de fântânari (1982) al lui Mircea Chistrugă, în care regizorul redă dramaturgia spectacolului de înalțare a fântânii. Or, în spiritualitatea românească „...săparea unei fântâni este un rit de expiere a păcatelor și una dintre cele mai importante binefaceri”. În filmele de ficțiune fântâna își are semnificațiile sale. Dar, în mod special, apa vie și apa moartă sunt elemente de bază ale poveștilor populare moldovenești și evident se regăsește în filmele-povești. Aici, lângă izvor/ fântână este locul unor evenimente nodale în dramaturgia drumului de devenire a eroului principal. Astfel, izvorul cu apă vie îl readuce la viață pe Făt-Frumos în filmul cu același titlu în regia lui Vlad Ioviță. Ne vom opri la caracterul polifuncțional al imaginii fântânii în filmelepovești, în special la cele inspirate din opera lui Ion Creangă, precum: De-aș fi... Harap Alb (1965), Maria Mirabela (1981) și Rămășagul (1986) – toate în regia lui Ion Popescu Gopo; Se caută un paznic (1965) după scenariul lui Vlad Ioviță și regia lui Gheorghe Vodă etc.