Figura creatoare a compozitorului Vitalie Verhola (1946-1984) s-a impus în cultura muzicală națională prin contribuția adusă de el atât în activitatea de propagator al muzicii în republică și peste hotarele ei, cât și prin lucrările muzicale realizate în diverse genuri: operă, creații vocale, muzică-simfonică, vocal-simfonică, camerală, de estradă. Un loc aparte în moştenirea sa îl ocupă creaţiile de diferit gen cu influenţe din folclor, scrise pentru diverse componenţe interpretative: prelucrări ale cântecelor populare (pentru cor, ţambal), suite (pentru cvartetul de coarde), sonate (pentru vioară, fagot) ș.a. Absolvent al Institutului de Arte Gavriil Musicescu din Chişinău, la clasa de compoziţie a profesorului V. Zagorschi, tânărul compozitor a apelat la elementul folcloric, compunând lucrări camerale ce se disting printr-o tratare inedită a formelor și genurilor tradiționale.Scrisă în anul 1978, Suita pentru cvartetul de coarde În stil popular a fost prezentată la Congresul VI al Uniunii Compozitorilor din URSS și apreciată printre creațiile de cameră ale compozitorilor din republicile unionale ca o lucrare originală, ce cucerește prin claritatea și prospețimea melodiei și armoniei. Suita În stil popular prezintă un ciclu tripartit, în care cele trei părți alternează după principiul repede – lent – repede. Din punct de vedere al conținutului artistic, compozitorul a tratat original elementul folcloric, introducându-l în structura celor trei părți, diverse după gen (și reflectând același principiu de alternanță dans – cântec – dans), atât din perspectiva timpului, cât și a spațiului. În cele trei părți ale suitei În stil popular compozitorul tratează creativ sursele folclorice și cele de inspirație folclorică. Pornind de la un dans în măsură asimetrică de tipul brâului bănăţean şi geamparalei, evidențiind prin mijloacele cvartetului de coarde sonoritatea diverselor instrumente din componența tarafului: vioara, fluierul, zongora, clopoțeii și folosind ingenios valențele expresive ale ritmului aksak compozitorul reușește să elaboreze un discurs muzical plin de vervă și prospețime sonoră. Sursa intonativă a p. II – Cântecul de leagăn de D. Fedov – este una de inspirație folclorică transformată, tot cu ajutorul ritmului, într-o doină. Muzica acestei părți denotă măiestrie componistică și o cunoaștere profundă a posibilităților tehnice și timbrale ale tuturor instrumentelor cvartetului. În p. III, compozitorul, utilizând scriitura polifonică îmbinată cu diverse tehnici componistice, aduce tribut atât moștenirii folclorice din care este alimentat tematismul, cât și compozitorilor, care i-au servit drept model în formarea sa: D. Șostakovici și V. Zagorschi, evocând, prin diverse mijloace, anumite trăsături caracteristice ale stilului lor. În secţiunea mediană elementul folcloric se manifestă ca fundal ritmic ostinato, peste care se suprapune melodia cântecului doinit în factură eterofonică, amintind de unele secvenţe din Poemul Nistrului de Şt. Neaga. Astfel, prezenţa elementului folcloric în toate cele trei părţi ale lucrării justifică pe deplin denumirea Suitei În stil popular.