În folclorul românesc Ciuma personificată, fiind percepută ca o crea-tură malefică cu chip de femeie/babă urâtă, hidoasă care „bate la fereastră, intră pe furiș în casă”, devorându-i cu nemiluita pe oameni. Totodată, Ciu-ma are fobiile sale, fiindu-i frică de câinii care latră la ea și o mușcă de mâni. În lumea catolică, conform tradiției, Sfântul Roch (Rochus), protecto-rul și tămăduitorul de ciumă a fost salvat în mod miraculos grație unui câi-ne. Roch îngrijea de bolnavii de ciumă în nordul Italiei, infectându-se și el de molimă. Fiind lăsat să moară, Roch a fost „găsit de un câine, care i-a lins buboanele purulente și astfel s-a vindecat”. Câinele i-a adus bolnavului și o bucată de pâine. Imaginea câinelui care linge buboanele suferindului de ciumă a fost ulterior răspândită pe larg în iconografia occidentală. Analizând retrospectiv multiple cazuri de represiuni sovietice ale ba-sarabenilor, constatăm un șir de afinități simbolice dintre percepția populară a Ciumei personificate cu anumite atribute ale politicii represiunilor promo-vate de securiștii sovietici, exponenți ai „ciumei roșii”, asociate simbolic cu bolșevismul sau comunismul. Un detaliu relevant pentru atrocitățile comise de exponenții „ciumei roșii” în Basarabia este legat de modul în care tăbă-rau NKVD-iștii pe timp de noapte asupra familiilor care urmau a fi deporta-te: înainte de a intra în ogradă împușcau câinii de care le era frică. Mărturii-le memorialistice vorbesc de la sine, astfel, în noaptea deportării: în ograda lui Filip Gabură din satul Bujor soldații „au împușcat câinii”; în curtea fa-miliei Holban din Cărpineni, fiind „iritați de lătratul câinelui, militarii l-au împușcat”; înainte de a pătrunde în curtea lui Diomid M. Calistru din satul Moșeni, securistul Kuldoșin l-a împușcat pe câinele numit Harbuz.