Multe dintre scrierile lui Gheorghe V. Madan reflectă aspecte ale vieții socio-culturale și ale istoriei localităților din zona, în care se află satul său natal Trușeni, județul Lăpușna – zona de codru din centrul spațiului pruto-nistrean. Autorul reușește să contureze caracteristicile specifice tradițiilor și obiceiurilor arealului respectiv, punându-le în legătură cu mediul natural și cu amplasarea localității în raport cu târguri și zone importante, cu forțe politice influente, totodată demonstrând caracterul general românesc al fenomenelor de cultură tradițională și al firii oamenilor din partea locului. În afară de descrierea datinilor, practicate de trușeneni și cei din împrejurimi, de relevarea mentalității tradiționale, manifestată în diferite situații, a normelor de etichetă, Gheorghe V. Madan evidențiază cu consecvență funcționarea categoriilor de vârstă și gen. În materialele semnate de Gheorghe V. Madan, apărute în presa periodică, precum și în povestirile, schițele și evocările, inserate în volumele „Răsunete din Basarabia” (1935) și „De la noi din Basarabia” (1938), prezente parțial și în studiul monografic „Un sat basarabean de codru: Trușenii” (1932) sunt atestate multiple referințe la funcțiile de rol în cadrul familial, social, ritualic, la modul de participare în activitățile de muncă a categoriilor de vârstă de la copii până la bătrâni, fiind specificate și diferențele de tip gender. Astfel, în ajunul Anului Nou băieții umblă cu plugușorul, iar flăcăii cu plugul cel mare. După hăit, doar flăcăii participă la vergelat: o petrecere cu mult vin, slănină și carne de porc coaptă, cu lăutari, cu dansuri feciorești, cu cântece, cu bătăi, – care ținea până în zori. În prima zi a anului doar copiii umblau cu semănatul și doar femeile petreceau împreună cu moașa, care le-a asistat nașterea. În cadrul obiceiurilor de familie doar femeile participau la rodină, când se naștea un copil, doar ele participau la legătoarea miresei și doar ele boceau mortul. Femeile nu aveau voie să se ducă la crâșmă, să meargă pe drum înaintea bărbatului sau alături de el, să se bage în vorbă, fără a fi chemate, atunci când vorbeau bărbații. Când năvăleau străinii, femeile cu copiii fugeau cât mai repede în pădure, iar bărbații veneau din urmă cu carele încărcate. Sunt menționate unele dansuri, pe care le dansau doar flăcăii sau aceștia și bărbații. Trânta, tragerea cu arcul, cursele de cai și alte jocuri sportive erau doar pentru flăcăi. La nuntă doar flăcăii puteau fi vornicei și doar fetele puteu găti mireasa. Flăcăii, fetele mari, copiii aveau fiecare jocurile lor. Copiii începeau să muncească de pe la vârsta de șase – opt ani, pornind, cel mai frecvent, cu păscutul animalelor. În schița „Ciboțelele lui Ionel” se relatează despre felul cum un gospodar își imaginează munca bine rânduită în familia sa: „Dânsul, cu flăcăul și fata, să lucreze la deal și la câmp: via, livada și sămănăturile din țarină; la săpat, la prășit, la coasă, la secerat, la treierat, la cules și la cărat în hambar. Nevastă-sa, lelea Catrina, să poarte gospodăria casei, să îngrijească de porci și de păsări, să gătească mâncare, să spele, să cârpească, să plămădească și să coacă pâine, să țeasă și să ghilească pânză. Iar Ionel – să pască vaca”. Când veneau bejenari, bătrânii coborâtori din descălicătorii satului erau cei care hotărau dacă îi primesc sau nu. Tot ei judecau neînțelegerile dintre săteni. Femeile bătrâne aveau funcție de consultanți în viața cotidiană și în cadrul ritualic. Tot ele, de obicei, descântau. Gheorghe V. Madan menționează în lucrările sale o serie de termeni, prin care sunt definiți reprezentanții diferitor categorii de vârstă și gen (coplej – copil, flăcăoan – adolescent, flăcău - tânăr, fată mare, codană – tânără, tătcuța – tată, mucuța – mamă etc.), precum și formulele de adresare către aceștia (de exemplu: dumneata, hăi – adresarea soției către soț). Scrierile lui Gheorghe V. Madan reprezintă o sursă deosebit de prețioasă pentru toți cei interesați de cunoașterea culturii tradiționale.