Articolul precedent |
Articolul urmator |
258 2 |
Ultima descărcare din IBN: 2023-09-06 18:07 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
821.135.1(478).09+398.34 (1) |
Literatură romanică balcanică (Literatură română) (2090) |
Folclor propriu-zis (721) |
SM ISO690:2012 SUVAC, Sergiu. Descrieri etnologice ale locuinței și gospodăriei tradiționale în opera lui Gheorghe V. Madan. In: Gheorghe V. Madan: 150 de ani de la naștere, Ed. 1, 8 septembrie 2022, Chişinău. Chişinău: Institutul Patrimoniului Cultural, 2022, p. 23. ISBN 978-9975-84-169-6. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Gheorghe V. Madan: 150 de ani de la naștere 2022 | ||||||
Masa rotundă "Gheorghe V. Madan: 150 de ani de la naștere" 1, Chişinău, Moldova, 8 septembrie 2022 | ||||||
|
||||||
CZU: 821.135.1(478).09+398.34 | ||||||
Pag. 23-23 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
Gheorghe Madan a fost un prozator și etnograf basarabean, care dea lungul activității sale a purces la scrierea numeroaselor pagini, printre care dedicate trăirilor, folclorului, tradițiilor, plaiului, etc. În lucrările sale, acesta amintește despre diverse elemente etnologice ale locuinței, a arhitecturii, componenței și funcționalității caselor, a gospodăriilor dar și ale așezării satelor. Spune că satele erau așezate mai mult pe moșiile răzășești, moșii care erau primite de către viteji în urma unor slujbe către domnie. Acești viteji căutau oameni, care slobozindu-i de dări, impozite veneau să facă vatra satului. Înconjurau satul cu garduri de nuiele și lăsau patru porți dinspre cele patru părți a lumii, iar acestea erau păzite de către un străjer. În povestirile sale, Gh. Madan face referire la localitatea sa de baștină Trușeni, despre care vorbește cu o mândrie aparte, chiar dacă este un sat obișnuit cu ulicioarele înguste și stricate. Povestește despre vechile căsuțe tupilate, cu o singură încăpere și cu ferestruicile de bârdan (piele de bășică animale) din satele care erau așezate mai mult pe moșiile răzășești. În casă era cuptorul deseori ascuns după sobă, unde dormeau copiii, o laiță pentru maturi și câteva accesorii casnice. Cu prispă în fața casei, unde leneșii, cum spune autorul, se tolăneau vara la umbră, sau se grebănau în gârliciul beciului. Pe lângă case, care au evoluat în construcție, oamenii aveau diverse acareturi: căsoaia, grajdul, poiata, șopronul, goșineața, coștireața, beciul,, sâsâiacul, țarcul, ieslele, alții aveau gropi de pământ, magazii, cotlonițe muruite astupate cu meșteșug în care țineau grâul, orzul sau pâinea. Ca să-și protejeze gospodăria, oamenii făceau garduri de nuiele și hindichiuri, astfel se simțeau mai în siguranță, iar la poartă legau câinele ca să apere gospodăria de hoți. Bărbatul este socotit stăpânul casei, iar femeia nu este egală acestuia, chiar dacă gospodărește prin casă și pe afară mai mult ca oricine din gospodărie. Fiecare gospodar își alege un sfânt păzitor și apărător al casei, numit chiar în ziua cununiei și a cărei zi o prăznuiește în fiecare an... |
||||||
|