Criza determinată de pandemia COVID-19 a dus la închiderea şcolilor în circa 20 de ţări şi la închiderea unităţilor preşcolare în 19 ţări din Europa şi Asia Centrală, afectând cca 49,8 milioane de elevi. În contextul acestor schimbări, elevii sunt nevoiţi să se adapteze la noi presiuni sociale, care se adaugă sarcinilor obişnuite ale dezvoltării la această vârstă [adaptat 2], manifestând adesea reziliență. Conform pedagogului M. Martin, reziliența în context educațional reprezintă capacitatea de a depăși adversitatea acută și/sau cronică care este văzută ca fiind o amenințare majoră pentru dezvoltarea educațională a unui elev [1]. Există totuși o etapizare a depășirilor situațiilor de criză în sistemul educațional, ce pare a avea un caracter ciclic. Prin urmare, țările încep să pregătească răspunsuri în așteptarea crizei cunoscute sau necunoscute, după care se trece la etapa de adaptare, luând măsuri de minimizare a impactului negativ. Poate include măsuri precum: introducerea protocoalelor de screening în școli, lansarea campaniilor de informare privind igiena, organizarea învăţământului la distanţă, folosirea şcolilor închise pentru alte scopuri în situații de urgență etc. Pe măsură ce coboară severitatea comunității de urgență, se trece la scenă de recuperare, în care guvernele adoptă strategii și măsuri menite să compenseze timpul pierdut. Aici sunt utilizate abordări diferite, cum ar fi ajustarea programului procesului educațional, atenție prioritară la cursuri, cei care se pregătesc pentru examenele standard, pot continua învăţământul la distanţă în paralel cu orele de la şcoală şi etc. În continuare, prezentăm factorii protectivi ce sprijină elevii aflaţi în situaţii de risc pentru atingerea succesului şcolar [3]: factori personali – încrederea în sine şi motivaţia pentru învăţare; factori familiali –sprijinul emoţional, sprijinul material şi modelul personal de rezilienţăeducaţională; factori şcolari – sprijinul emoţional/recunoaşterea socială, sprijinul logistic/ managementul administrativ, relaţia profesor-elev/modelul personal oferit de profesori; factori comunitari – infrastructura necesară procesului educaţional. Sub aspect practic, ne-am propus să identificăm gradul de reziliență a elevilor din instituțiile publice de învățământ, în dependență de vârstă, pe un eșantion de 26 de elevi cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani. Pentru evaluarea nivelului de reziliență a fost utilizată Scala de măsurare a rezilienței BRS (Brief Resilience Scale), propusă de B. W. Smith (2008) [4]. Figura 1. Manifestările rezilienței la elevi în funcție de clasă Conform rezultatelor obținute în urma chestionării am identificat faptul că, odată cu dobândirea experienței în perioada pandemiei crește și nivelul de reziliență, prin urmare conform analizei comparative observăm că elevii clasei a IV-a cu un acord total de 48% au nevoie de timp pentru a-și reveni, iar pentru cei din clasele a IX-a, cu un acord de 52%, tind să-și revină repede și doar 7% cu acord au nevoie de timp. Prin urmare, atât copiii cât şi adolescenţii dau dovadă de o rezilienţă remarcabilă, chiar dacă se confruntă cu o gamă largă de stresori negativi, mulţi elevi reuşesc să revină la nivelul de funcționare de dinaintea apariției traumei, uneori chiar reuşind să depăşească acest nivel. Elevii ce au depășit cu succes evenimentele nefavorabile sunt mai rezistenți în fața factorilor stresori, mai sociabili, activi, au abilități mai bune în comunicare și rezolvare de probleme și au relații mai bune cu profesorii și colegii. Prin urmare, procesul de învățare va fi mai eficient dacă vom folosi tot ceea ce aflăm pentru a putea concepe drept urmare un plan propriu de dezvoltare a rezilienței. La școală, responsabilitatea revine elevului într-o mare parte și nu profesorului. Luând în considerare faptul că atât clasele de elevi, cât şi şcolile sunt sisteme sociale complexe, programele de promovare şi dezvoltare a rezilienţei trebuie adaptate la specificul acestora. Deoarece asistăm la o creştere a numărului de elevi care au nevoie să-şi dezvolte rezilienţa educaţională, devine oportună creşterea numărului de specialişti familiarizaţi cu acest concept şi cu modalităţile concrete de promovare a acestuia în mediul şcolar.