Fenomenul traficului de persoane, îndeosebi al traficului de femei, a ajuns în ultimele decenii în topul mai multor statistici atât naţionale, cât şi internaţionale. Potrivit informaţiei ONU1 , problema comerţului cu femei către sfârşitul secolului trecut vădea o tendinţă stabilă de globalizare. La nici un deceniu după schimbarea hărţii politice a Europei, acest fenomen a cuprins fulgerător şi noile state ex-sovietice şi postsocialiste, inclusiv Republica Moldova. Mai mult ca atât, fenomenul continuă să se extindă şi datorită numărului de conflicte armate iscate în Europa de Sud-Est. Fenomenul traficului de femei este prezent în Republica Moldova de câţiva ani şi în ultimul timp capătă proporţii tot mai mari, afectând societatea în întregime şi atentând la valorile esenţiale ale societăţii. Datele unui şir de organisme internaţionale denotă că Republica Moldova este în topuri la capitolul victimelor traficului de femei. Astfel, însemnătatea şi actualitatea unui studiu privind traficul de femei este evident. Posibilitatea participării martorului şi a victimei într-un proces penal sub pseudonim duce la apariţia unui şir de probleme ce ţin de realizarea regimului de confidenţialitate a datelor personale ale acestor subiecte. Excepţii privind norma procesual-penală cu caracter general în scopul asigurării protecţiei victimei şi a martorului în CPP a RM nu există. Codul de procedură penală prevede norme cu caracter general, care sunt aplicabile în situaţiile când securitatea martorului şi a victimei poate fi pusă în pericol. Art.215 CPP al RM stabileşte condiţiile de aplicare a măsurilor de protecţie. Organul de urmărire penală şi instanţa dispun de dreptul lor discreţional atât la aplicarea din oficiu a măsurilor de protecţie, cât şi la examinarea cererii referitore la măsurile de protecţie parvenită de la persoana care o solicită, fapt stabilit în art.215 alin. (2) al CPP al RM.În plus, faptul introducerii în procesul penal a martorului sau a victimei sub pseudonim obligă organul judiciar de a folosi şi alte norme ale CPP al RM, luând în considerare necesitatea păstrării confidenţialităţii datelor personale a acestora. Dacă la efectuarea unor acţiuni de urmărire penală obţinerea scopului prevăzut la art.110 al CPP al RM nu este posibilă, este necesar de omis efectuarea acestora. O condiţie importantă de participare eficace şi în siguranţă a victimei şi a martorului sub pseudonim la proces este aplicarea faţă de aceştia a unui complex de măsuri de protecţie prevăzute, în aceeaşi măsură, de acte normative speciale. Se cere de menţionat că Legea cu privire la protecţia martorilor şi a altor participanţi la procesul penal instituie un program de protecţie. Nu este însă un secret că aplicarea măsurilor de protecţie specială presupune cheltuieli substanţiale, iată de ce, în situaţia de criză economică ce a afectat întreaga Europă, aplicarea unor norme procesuale cu caracter general este prioritară. Un principiu al pazei de corp este regula: „Nu lăsa niciodată persoana fără pază” . Aşa şi în procesul penal, la efectuarea acţiunilor de urmărire penală, e necesar a se lua în considerare măsurile de protecţie alese. Prin art.215 CPP al RM legiuitorul obligă organul de urmărire penală şi instanţa de judecată de a lua măsuri pentru asigurarea securităţii participanţilor la proces sau a altor persoane, iar prin art.110 CPP al RM nu se stabileşte doar o procedură de audiere, ci o modalitate de protecţie în cadrul administrării probelor2 . Putem analiza unele probleme ce apar la aplicarea măsurilor de protecţie fată de victimă sau martor al traficului de fiinţe umane la diferite etape ale procesului penal. Influenţa negativă faţă de victimă sau martor din partea traficanţilor, poate fi caracterizată uneori prin „operativitatea nedorită”. Se întâmplă uneori cazuri în care martorul sau victima, fiind urmărită, imediat după contactul cu forţele de ordine este supusă unor presiuni ilegale de către traficanţi. Fiind necesitatea în cauza penală de a prezenta persoana spre recunoaştere aceştia, fiind influenţaţi nu vor recunoaşte făptuitorul. Iar conform legislaţiei procesual-penale a RM, aceeaşi persoană nu poate fi prezentată spre recunoaştere de două ori în aceleaşi temeiuri. Art.1 al Legii Cu privire la protecţia martorilor şi a altor participanţi la procesul penal nr. 105 – XVI din 16.05.2008 prevede „...asigurarea securităţii participanţilor la procesul penal a căror viaţă, integritate corporală, libertate ori prioritate sunt ameninţate ca urmare a faptului că deţin date pe care au acceptat să le furnizeze organelor judiciare şi care constituie probe concludente cu privire la săvârşirea unor infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave”. Conform art.58 alin. (5) CPP al RM, „victima traficului de fiinţe umane beneficiază de dreptul la protecţia de stat de îndată ce ea a fost identificată”. Conform art.2 alin.(1) pct.1 lit. c al Legii Cu privire la protecţia martorilor şi a altor participanţi la procesul penal, „persoană protejată poate fi victima în cauza penală aflată în faza de urmărire penală sau de judecată, care acceptă să coopereze până la începerea procesului penal”. Art.11 alin.(1) lit. b al Legii Privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, nr. 241 – XVI din 20.10.2005 prevede că Ministerul Afacerilor Interne şi subdiviziunile lui centrale şi teritoriale „asigură, la cerere, protecţia fizică a victimei traficului de fiinţe umane pe perioada procesului penal, îi acordă altă protecţie şi asistenţă conform prezentei legi, altor acte normative din domeniu”. Însă persoana capătă calitate de victimă în procesul penal în momentul înaintării plângerii, ceea ce nu presupune încă începerea urmăririi penale. Deci reiese că la acel moment, faţă de ea încă nu pot fi aplicate măsurile respective de protecţie. Însă, după cum menţionează savantul rus A. I. Epihin, victima, ca subiect învestit cu drepturi procesual-penale, ar putea beneficia de atribuirea unui pseudonim3 . O altă poziţie o are savantul rus L. V. Brusniţân, care menţionează faptul că nu este posibilă participarea victimei sub pseudonim, deoarece, plângerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale. Aceeaşi situaţie este prevăzută şi în legislaţia procesual-penală a RM, şi anume conform art.263 alin. (8) CPP al RM, „plângerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale”. O atare situaţie impune ofiţerul de urmărire penală să transfere primul contact cu victima pe o perioadă mai târzie, iar ca temei pentru pornirea urmăririi penale poate fi raportul privind circumstanţele săvârşirii infracţiunii emis de către ofiţer (art.263 alin. (8) CPP al RM „...organul de urmărire penală se poate autosesiza în vederea urmăririi penale.”). La propunerea savantului rus A.A.Timoşenko, ar fi motivate modificările în legislaţia procesual-penală care ar permite participarea victimei traficului de femei, la etapa de sesizare a organului de urmărire penală, sub pseudonim, deoarece în acest caz, sesizarea nu poate fi socotită anonimă: autorul este cunoscut de către organele judiciare, complicat fiind numai procesul de identificare a victimei4 . Conform art.58 alin. (11) CPP al RM „victima este audiată în condiţiile prevăzute pentru audierea martorului ”, ceea ce permite, conform art.110 alin. (3) CPP al RM „...să comunice alte informaţii despre identitatea sa decât cea reală ”. La acelaşi capitol poate fi atribuită şi situaţia prevăzută la art.293 alin. (5) CPP al RM „prezentarea materialelor de urmărire penală” care specifică faptul că „...în scopul asigurării protecţiei vieţii, integrităţii corporale şi libertăţii martorului şi a altor persoane, judecătorul de instrucţie, conform demersului procurorului, poate limita dreptul persoanelor (învinuitul, reprezentantul legal al acestuia, apărătorul... de a lua cunoştinţă de materialele sau datele privind identitatea acestora (art.293 alin. (1) CPP al RM) ). Într-adevăr, pe parcursul urmăririi penale, după luarea deciziei de participare a victimei, martorului cu păstrarea anonimatului (pseudonim), la ofiţerul de urmărire penală pot parveni materiale adăugătoare, care ar caracteriza identitatea persoanei protejate. Garanţiile prevăzute de art.110 CPP al RM ţin atât de asigurarea anonimatului datelor de identitate, care, potrivit alin. (3), se vor păstra la sediul instanţei în plic sigilat, în condiţii de maximă siguranţă a confidenţialităţii, cât şi a anonimatului prin audierea acestuia prin intermediul unei teleconferinţe, cu imaginea, vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut, fapt prevăzut la art.110 alin. (5) CPP al RM. Legea asigură protecţia investigatorilor sub acoperire, care, fiind persoane fizice, se bucură de aceleaşi garanţii potrivit art.110 alin.(9) CPP al RM. Procedeele menţionate trebuie să respecte în toate cazurile dreptul acuzatului de a audia persoana, asigurând echitatea procesului declarată de art. 6 par.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În funcţie de circumstanţele cauzei, măsurile aplicate pot, evident, să difere. În acest aspect, anonimatul martorului poate fi păstrat prin examinarea cauzei în şedinţă închisă, prin camuflaj de orice formă, prin nedevulgarea identităţii, sarcina fiind în acelaşi timp de a respecta principiul proporţionalităţii între măsurile aplicate şi dreptul acuzatului la un proces echitabil5 . În scopul respectării principiului contradictorialităţii, se pun probleme deosebite în ipoteza utilizării din diferite raţiuni, în cadrul procedurilor, a martorilor anonimi care pot fi folosiţi atât la urmărire, cât şi în instanţă. Curtea menţionează că într-o societate democratică dreptul la o bună administrare a justiţiei ocupă un loc proeminent, astfel că el nu ar putea fi sacrificat pe motiv de oportunitate. Aceasta nu înseamnă că organele de urmărire penală nu pot folosi anumite surse de informare, cum ar fi victima şi martorii anonimi .