Este cunoscut că apariţia și evoluţia evenimentelor sau fenomenelor istorice sunt determinate de locul, vremea și condiţiile/ circumstanţele în care s-au derulat. Această constatare, devenită axiomă, este acceptată de majoritatea specialiștilor, indiferent de coloratura lor ideologică. Însă, în acest context mai puţin se atrage atenţia asupra nivelului de contemplare și cognitivitate a celor ce s-au petrecut. Generaţiile evului mediu nu au apreciat la justa lor valoare mentalitatea și sistemul creativ al antichităţii, tot așa cum cei din epoca modernă – civilizaţia medievală etc. Cauzele ce au condus la o asemenea situaţie sunt atât de ordin obiectiv, cât și subiectiv. În această ordine de idei e necesar de menţionat, că utilizarea surselor în reconstituirea trecutului ocupă un rol primordial, indiferent de caracterul sau originea lor (sunt artefacte, mituri sau naraţiuni etnogeografi ce). Însă, ele, în mare măsură, nu dispun de un coefi cient constant de credibilitate. Pentru a ilustra această realitate e sufi cient de apelat la teoria antropogenezei, care în decursul secolului XX - începutul secolului XXI a suferit o evoluţie ascendentă și contradictorie. Sunt cunoscute exemple mult mai concrete. Legendarele urbe Troia, Cnossos, Micene, Pylos, Tirint etc., deși actualmente în baza materialelor arheologice și relatărilor mitologice au o localizare cât de cât cunoscută, însă nu există nici un argument ce ar demonstra concret locul și perioada lor de activitate. Istoria Greciei și a Romei antice reconstituită, în mare măsură în baza relatărilor autorilor antici, mulţi din ei contemporani ai evenimentelor descrise, în linii majore e subiectivă. Naraţiunea antică, ca și cea din zilele noastre, apăra anumite interese, fi e de orgoliu, fi e de neam, polis sau economic. În unele cazuri, chiar de competiţiile olimpice (confl ictul aheeano-cretan – mitul despre Tezeu și minotaur), fi e de alt sens. Materialele arheologice au și ele un caracter bizar, fi indcă în cele mai frecvente cazuri pot indica epoca și nu un segment cronologic scurt și precis, iar localizarea urbelor sau evenimentelor rămâne aproximativă. Aceasta se răsfrânge și asupra lumii barbare cunoscută după tradiţia antică, coroborată cu datele ce rezultă din analiza materialelor arheologice. Coefi cientul de credibilitate este minim și în cazul documentelor istoriei recente, deoarece ele se realizează într-un limbaj specifi c, fi e diplomatic, fi e ideologizat. Cum ar trebui de tălmăcit fraza din documentul semnat de ministrul de externe al României Petre Roman și omologul său din Republica Moldova „scris într-o limbă comună”? Viitoarele generaţii nu vor fi în stare să descifreze adecvat o asemenea formulare a diplomaţiei moldo-române de la începutul secolului XXI. Evenimentele istorice pot fi reconstituite ori parţial, ori aproximativ. Diferenţa în mentalitatea generaţiilor din diferite epoci istorice minimalizează coefi cientul de credibilitate și nu permite o reconstituire adecvată a realităţilor istorice.