Mitropolitul Durostorului (Silistra, Bulgaria) Chiril era de origine greacă. În perioada războiului ruso-turc 1806-1812 a ajutat armata rusă, care îşi desfăşura acţiunile militare pe teritoriul Bulgariei. În perioada blocadei cetăţii Silistra, el a contribuit la predarea ei de către turci fără luptă, astfel ajutând comandamentul rus la realizarea planurilor sale. De asemenea, el a făcut agitaţie în rândul bulgarilor şi altor locuitori ai acestui oraş să emigreze la nord de Dunăre. Pentru serviciul în favoarea Rusiei, împăratul Alexandru I îl decorează la 10 decembrie 1813 cu ordinul „Sf. Ana”, de clasa I-a. După retragerea armatei ţariste, în 1813, mitropolitul a emigrat în Imperiul Rus. Împreună cu nepoata sa, văduva Kasu-Sihri, şi fi ica ei, care avea un copil mic, se stabileşte cu traiul în oraşul Odesa. Aici el îşi vinde lucrurile preţioase şi cu aceşti bani îşi construieşte o casă de piatră cu două nivele. Primul etaj se dădea în arendă contra 600-700 ruble pe an, iar la al doilea locuiau ei înşişi. La început, mitropolitul primea pensie ce valora o mie de ruble pe an, din 1815 – 3 mii, iar din 1819 – 6 mii de ruble. În 1826 mitropolitul Chiril s-a adresat autorităţilor de stat cu rugămintea de a fi acordate rudelor sale 4 mii de desetine de pământ în Basarabia sau o indemnizaţie unică. Cererea duhovnicului a fost satisfăcută. La 20 octombrie 1826 împăratul a decis alocarea indemnizaţiei unice mitropolitului în suma de 6 mii de ruble. De asemenea s-a stabilit că după moartea lui Chiril, nepoata lui Kasu-Sihra să primească câte o mie de ruble pe an. La 27 noiembrie acelaşi an, ministrul finanţelor a dat ordinul Administraţiei financiare din Herson, ca ea să aloce mitropolitului banii necesari. Mitropolitul Chiril s-a stins din viaţă la 11 iulie 1827. La 13 iulie el a fost înmormântat la biserica grecească „Sf. Treime” din Odesa. Prohodul a fost săvârşit de către Filofei, mitropolitul de Napoli. Chiril a lăsat un testament (întocmit la 27 aprilie 1823 în limbile rusă şi greacă), unde prescria, că toată averea sa rămâne nepoatei sale. Însă au apărut neînţelegeri între autorităţile duhovniceşti şi nepoata mitropolitului. După părerea clericilor toate hainele şi cărţile bisericeşti trebuiau să fie trimise pentru păstrarea în Dicasteria Duhovnicească din Chişinău. Nepoata a întors ordinul „Sf. Ana” şi o parte din hainele unchiului, din motiv că, conform testamentului, unele din ele trebuiau să fie ale celuia, care a înmormântat răposatul – adică mitropolitul din Napoli, iar cărţile trebuiau să fie transmise bisericii greceşti. Însă autorităţile bisericeşti insistau ca toate lucrurile bisericeşti ce au rămas după mitropolit să fi e transferate la Chişinău.