Izvoare istorice scrise, care să determine cu exactitate timpul şi împrejurările înfi inţării mănăstirii Neamţ nu exista. Cu toate acestea, actul din 7 ianuarie 1407 demonstrează că, la acea dată, mănăstirea Neamţ era înzestrată cu două sate dăruite de către domnul Petru Muşat, două mori şi două vii. Pe parcursul timpului, mănăstirea a cunoscut o splendidă ascensiune în plan spiritual. Iar drept răsplată, domnii Ţării Moldovei au înzestrat-o cu numeroase proprietăţi. Asemenea proprietăţi sunt atestate şi în spaţiul pruto-nistrean. O primă danie de acest gen a fost efectuată de Alexandru cel Bun în luna august 1429, la cererea stareţului Ieroshimonahului Siluan. Proprietăţile mănăstirii au fost rotunjite cu o baltă mare care se afl a aproape de râul Nistru şi se numea „Iazărul Zagorna cu gârlele sale şi o prisacă tot la Zagora şi mai la vale de aicea trei mori care era la Baschi pe pârâu cu toate ale lor”. Pe parcursul timpului aceste proprietăţi au crescut simţitor. Astfel, în luna martie a anului 1490 domnul Ştefan cel Mare printr-un hrisov întăreşte dania unchiului său Alexandru cel Bun de la Nistru şi mai adaugă „balta care să numeaşte Crivaia şi iazărul ce să numeaşte supt Dubrovca şi cu gârla ce să numeaşte Chişcina”. În următoarele secole proprietăţi ale mănăstirii Neamţ devin satele Copanca, Horodiştea, Visoca, Cotova, Burdujenii, Crăvcenii şi altele. În concluzie, putem susţine, că daniile făcute de domni pe parcursul veacurilor mănăstirii Neamţ în spaţiul pruto-nistrean au avut nu numai o importanţă economică pentru acest centru monahal, dar au creat şi o puternică punte de legătură spirituală între cele două maluri ale Prutului.