La începutul secolului al XIX-lea regimul de castă, existent în epoca medievală, prin organizarea unor bresle sau ghilde pentru apărarea intereselor comune și monopolul comercial și al producerii de mărfuri prin meșteșugărit, încă persista în sud-estul și estul Europei. Reformele din domeniul fiscal impuneau totuși pătrunderea unor elemente moderne și în această sferă, mai ales în ceea ce privește breslele sau ghildele negustorești, fapt ce determina deschiderea acestora pentru toţi doritorii, în schimbul achitării patentei, ce acorda dreptul de a practica toate formele de comerţ, acordate prin lege ghildei respective. Atât în Principatele Române, cât și în Basarabia, iniţierea regimului de patente ţine de începutul anilor ’30 ai secolului al XIX-lea. El fusese introdus nu separat de sistemul de bresle sau ghilde, ci în strânsă legătură cu acesta, devenind astfel o formă mixtă, impusă după principii fiscale, dar păstrând anumite limitări medievale. Abia în anii ’60 ai secolului al XIX-lea, sistemul de patente în domeniul comerţului cunoaște o transformare modernizatoare importantă – atât în Principatele Române Unite / România, cât și în Basarabia, ca parte a Imperiului Rus. Toate aceste reforme vizau, în primul rând, regimul fiscal al supunerii activităţilor comerciale, stabilindu-se drept criteriu de bază profitul realizat de comerciant. Erau fixate două criterii determinante: tipul comerţului practicat și numărul populaţiei sau importanţa economică a localităţii în care erau realizate afacerile comerciale. Se schimbă însăși perceperea unei „afaceri comerciale” – de la una care realiza strict operaţiuni de vânzare-cumpărare de mărfuri, la una ce realiza orice operaţiuni generatoare de venit, inclusiv servicii: de la cele bancare, notariale, de brokeraj, de transport și navigaţie, de schimb valutar, de scontare și creditare până la cele de cazare sau alimentaţie publică. Într-o categorie separată au fost incluse chiar și stabilimentele industriale, precum uzinele și fabricile. Ca urmare, patenta de comerciant se transformă în una de antreprenor, reflectând în mod clar procesul de pătrundere a capitalului comercial în sfera industrială și cea financiar-bancară. Până la sfârșitul perioadei de referinţă, oficialităţile de profil – atât cele române, cât și ruse – au urmărit să menţină un sistem fiscal care să nu îngrădească dezvoltarea afacerilor prin taxe de patentă excesive. Totuși statutul periferic al Basarabiei a limitat substanţial, spre deosebire de România, dezvoltarea unor întreprinderi comercial-industriale de prim-rang, instituţionalizate sub forma unor companii sau societăţi pe acţiuni. O altă cauză a situaţiei în cauză l-a servit și faptul că în Imperiul Rus, chiar și la 1914, în mod total anacronic, acest lucru presupunea achitarea patentei de negustor de ghildă.