În general, în studierea epocii bronzului s-a pus accentul pe cercetarea tipologiei așezărilor, a comportamentului funerar, a ceramicii și pieselor metalice, alte categorii de inventar fiind prea puţin analizate. Avem în vedere faptul că, deși a fost o etapă istorică în care metalul a însemnat un important element de progres, totuși, în virtutea unei tradiţii de milenii, piatra continuă să reprezinte o resursă importantă pentru confecţionarea uneltelor, armelor și chiar a simbolurilor sociale. Cu toate acestea, în literatura de specialitate se observă aproape o neglijare a industriei litice, cu excepţia unor piese mai deosebite. O analiză atentă a unor loturi de materiale litice, provenite din câteva așezări ale culturii Costișa din zona subcarpatică, a relevat faptul că avem de a face cu un anumit regres tehnologic faţă de etapele cronologice anterioare. Cu excepţia unor topoare și cuţite curbe, restul inventarului este constituit din piese litice, obţinute prin debitaj. O caracteristică a acestor loturi de materiale o reprezintă faptul că s-au folosit, cu precădere (peste 95%), roci locale (gresii silicioase, chert-uri), prelucrate într-o manieră foarte arhaică. Pornind de la această observaţie, se pune problema ce anume a determinat acest regres tehnologic. Spre deosebire de eneolitic, când silexul era utilizat în mod curent, în epoca mijlocie a bronzului roca aceasta a fost utilizată destul de rar, fapt care se poate explica tocmai prin imposibilitatea accesului la surse. O asemenea situaţie poate fi argumentată prin aceea că limitele culturii Costișa nu depășesc bazinul râului Moldova și valea Siretului, iar prezenţa unor așezări fortificate pe graniţa răsăriteană a acestei entităţi a epocii bronzului sugerează existenţa unui pericol dinspre nord și est, deci și o limitare a aprovizionării cu materii prime de calitate.