În demers este abordată problema specificului teatrului radiofonic în contextul altor forme de comunicare artistică (teatrul dramatic, muzică, poezie, proză ș.a.), lucrarea constituind un studiu introductiv la tema respectivă. Metoda principală de investigare a problemei este cea istoric-comparativă. În acest sens, se întreprinde o retrospecție a originii și devenirii discursului teatral în calitate de artă radiofonică: anii 1920, la radio Londra; scrierea și prezentarea drameiradio, realizarea unor radio-compoziții, radio-poeme ș.a. Se montează opere epice, dramatice sau sunt scrise lucrări artistice special pentru radio (B. Brecht, F. Durrenmatt, M. Frich ș.a.), iar din anii 1960 dramaturgia radio devine un gen aparte. În comunicare se propune o caracterizare a teatrului radio ca artă în comparație cu arta cinematografică și arta televizată –tele-spectacolul. În acest context sunt evidențiate deosebirile de spectacolul jucat pe scena teatrului, prin prezența unor tehnici speciale: rolul cuvântului rostit, sunete reale și sunete artificiale, emise special pentru crearea autentică a imaginii auditive, uneori cu valențe vizuale; rolul special al muzicii, al pauzelor, al efectului sonor. În așa fel, ascultătorul le vede pe toate în imaginația sa, fiind astfel îndemnat să-și concentreze simțurile pentru a putea recepționa mesajul artistic al discursului rostit de actori, modelat de un regizor artistic, îmbrăcat în haină sonoră de operator sau regizor muzical. Receptorul spectacolului își reface în mintea sa spațiul, locul desfășurării acțiunii, grație decorului sonor, care în teatrul radiofonic, deși lipsește, este creat de sunete și zgomote, de muzică, de scurte acorduri și semnale acustice. Cu cât lumea interioară a receptorului este mai bogată, cu atât spectacolul audiat se impune cu mai multă pregnanță în conștiință. Condițiile artei spectacolului radiofonic sunt: existența dramaturgiei radio, expresivitatea sonoră, abilitățile individuale ale imaginației creatorilor: actor, regizor artistic, regizor muzical, operator, redactor. În lipsa acestor legi ce guvernează în teatrul radiofonic textul sonor devine doar pur material literar-dramaturgic. Concluzionăm că acest gen teatral, numit teatrul sonor, teatrul literar sau teatrul la microfon, deschide noi oportunități de popularizare a operelor literare și muzicale, de afirmare a actorilor, de expresie artistică a conținuturilor literare, dar și de cercetare a evoluției teatrului radio în Republica Moldova. Acest articol este unul introductiv la tema respectivă.