Cooperarea economică și concentrarea întreprinderilor agricole naționale
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
286 5
Ultima descărcare din IBN:
2023-10-03 11:01
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
338.436 (50)
Producție și servicii în funcție de sectoarele economice (1510)
SM ISO690:2012
SÎMBOTEANU, Ion. Cooperarea economică și concentrarea întreprinderilor agricole naționale. In: Tezele celei de-a : 72-a conferinţă ştiinţifică a studenţilor, 25 mai 2019, Chişinău. Chişinău: Universitatea Agrară, 2019, p. 79. ISBN 978-9975-64-308-5.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tezele celei de-a 2019
Conferința "Conferinţa ştiinţifică a studenţilor"
Chişinău, Moldova, 25 mai 2019

Cooperarea economică și concentrarea întreprinderilor agricole naționale

CZU: 338.436

Pag. 79-79

Sîmboteanu Ion
 
Государственный Аграрный Университет Молдовы
 
 
Disponibil în IBN: 30 decembrie 2021


Rezumat

Rezultatele prezentate se referă la aspectele concrete înregistrate în Republica Moldova privind cooperarea producătorilor agricoli, mediatizarea legislaţiei în domeniu, condiţiile necesare pentru înfiinţarea cooperativelor agricole, sprijinul acordat acestora conform prevederilor legislative, abordarea procesului de cooperare și concentrare la nivel instituţional. Scopul cercetărilor este de a analiza impactul procesului de cooperare asupra producătorilor agricoli, modul de constituire a diverselor structuri organizatorice, precum şi beneficiile ce pot fi obținute odată cu formarea cooperativelor. Pentru realizarea scopului propus au fost înaintate următoarele obiective: 1. Evidențierea rolului cooperativelor agricole în dezvoltarea economiei naționale; 2. Identificarea formelor de cooperare în agricultură; 3. Analiza barierelor și oportunităților de dezvoltare a cooperativelor agricole în Republica Moldova; 4. Evaluarea programelor guvernamentale de susținere a cooperativelor agricole. Cercetările au fost realizate la catedră în baza datelor Biroului Național de Statistică. Au fost folosite următoarele metode de cercetare: analiza, sinteza, metoda grafică, metoda tabelară, metoda matematică etc. În baza rezultatelor obținute s-a constatat că agricultura a fost și este una din ramurile prioritare ale economiei naționale, afirmându-se ca un domeniu de activitate destul de complex. Deși agricultura ocupă un loc important în economia Republicii Moldova, dezvoltarea acestei ramuri trezește o tot mai mare îngrijorare. Este necesar să se petreacă transformări fundamentale în structura agrară, în baza tehnico-materială, în organizarea exploatațiilor agricole, care să asigure practicarea unei agriculturi moderne și eficiente. Piața agrară națională este una mai mult stihinică, dezinformată, cu afaceri ocazionale de vânzare-cumpărare etc. Ca rezultat, apare supraproducția de anumite produse agroalimentare, scăderea prețurilor de vânzare, lipsa unor piețe de desfacere, importul unor produse agricole mai ieftine decât cele autohtone. Toate acestea cauzează pierderi semnificative producătorilor agricoli. Drept consecință, apare necesitatea creării unui model modern al agriculturii, ce presupune revitalizarea proceselor de cooperare și asociere a producătorilor agricoli autohtoni. Necesitatea cooperării în sectorul agroalimentar este condiționată de o mulțime de factori, printre care evidențiem: - parcelarea terenurilor agricole; - insuficienţa tehnicii agricole şi a mijloacelor de transport; - lipsa unor structuri organizatorice corespunzătoare; - lipsa unui sprijin adecvat din partea statului etc. Cooperarea producătorilor agricoli constituie un model lucrativ și eficient de colaborare atât cu alți producători agricoli, cât și cu agenții economici care prelucrează materia primă agricolă, o ambalează, o păstrează și o comercializează. Astfel, cooperarea se prezintă ca un model de stabilire a unor legături între membrii implicați într-o activitate, datorită cărora se formează un organism economic puternic ce contribuie la înlăturarea barierelor artificiale dintre aceștia. Rezultatele cercetărilor au permis formularea următoarelor recomandări: 1. Este necesară promovarea spiritului cooperatist, integrând producătorii agricoli mici în structuri mai mari, care să-i apropie de segmentele din circuitele de comercializare. Aceste structuri de tip cooperatist vor permite maximizarea randamentelor și asigurarea diversității cererii. De asemenea, integrarea cooperatistă asigură optimizarea resurselor și, prin urmare, o mai mare eficiență. 2. Impulsionarea exporturilor prin integrarea producției agricole și a sectorului zootehnic, precum și dezvoltarea economiei rurale generatoare de locuri de muncă. 3. Adaptarea producției la cerințele pieței și valorificarea unei cote (în creștere) din producția comercială individuală, prin cooperativele producătorilor, pe baza contractelor durabile.