Ţărilor Comunităţii Europene le-au trebuit 50 de ani, după ultimul război mondial, ca sa mărească suprafaţa familială agricolă de la 6-10 ha la 17-30 ha în medie pe ţară. Scopul organizării integrale, ca instrument al politicii agrare a statelor europene, constă în păstrarea unei anumite populaţii active în sate. Proprietăţile prea mici nu pot rezista la concurenţa pieţei şi ca atare ele nu pot rămâne decât ca anexe ale unor familii, care au alte ocupaţii de bază şi care îşi asigură existenţa. În majoritatea ţărilor, executarea proiectelor se face de către serviciile oficiale pentru organizarea teritoriului. Echipa de proiectare este sprijinită de o comisie de reprezentanţi ai proprietarilor, care au votat, cu majoritate simplă, să-şi îmbunătăţească structura proprietăţilor lor. Declanşării şi aprobării proiectelor poate fi de constrângere autoritara a oficialităţilor sau numai cu aprobarea majorităţii proprietarilor. Executarea proiectelor se face totdeauna de către organele de specialitate.In unele ţări, în funcţie de tradiţie, acţiunea se declanşează numai din dorinţa şi convingerea proprietarilor. Această politică de îmbunătăţire agrară urmăreşte continuu reducerea numărului exploataţiilor mici şi creşterea celor de 80—100 ha, formând ferme familiale, exploatate de 1—2 membri. În Franţa şi Germania s-a adoptat o metodă cu un grad mai mare de constrângere din partea autorităţilor publice, în Olanda şi Elveţia proiectele nu pot fi executate până când mai există participanţi în opoziţie, în Danemarca, Norvegia şi Suedia, operaţiile de comasare pot fi executate numai la cererea proprietarilor funciari cu majoritate de 2/3 din suprafaţă. De aceea, durata elaborării unui proiect durează între 6—12 ani. Între metoda de constrângere şi cea voluntară a proprietarilor trebuie să fie o îmbinare care depinde de educaţia şi gradul de informare a proprietarilor. Unde există tendinţe foarte individualiste, trebuie să existe un grad oarecare de constrângere. În general, oricât de bun ar fi un proiect, trebuie făcut cunoscut până se convinge majoritatea proprietarilor de avantajele sale. Finanţarea organizării şi ameliorării teritoriului se face diferit: în Belgia, Danemarca, Spania şi Italia — în întregime din fondurile statului; în Germania, Austria, Finlanda, Olanda şi Suedia statul suportă 65—80% din cheltuieli; restul este suportat de proprietarii de teren, în decurs de 20—25 de ani, cu dobânzi de 6% pe an. Pentru a evita conflictele, trebuie să funcţioneze o colaborare foarte strânsă între reprezentanţii proprietarilor şi experţii oficiali. Autorii proiectelor trebuie să respecte legea consolidării teritoriului şi să ducă o muncă neobosită de convingere asupra avantajelor unei variante sau alta a organizării integrate a teritoriului.