Marii cronicari ai Moldovei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce, reprezintă, prin scrierile istoriografice pe care le-au elaborat, secţiunea de aur a literaturii române vechi din secolul al XVII-lea şi din primele decenii ale celui următor. Textele lor „au meritul capital de a fi construit, prin epica lor nonficţională, care istoriseşte fără să inventeze, secvenţe importante ale traseului povestirii culte româneşti”. Întoarcerea către propriul trecut, în efortul de a povesti faptele „de la începuturi”, înţelegerea istoriei ca depozitară a unor modele/fapte/exemple necesare prezentului, dar şi viitorului, apelul constant la învăţături şi pilde din gânditorii Antichităţii, aplecarea spre reflecţie, spre lumea interioară a omului – sunt tot atâtea indicii care le îndrituiesc factura umanistă. Viaţa omului, viaţa lumii, sunt cele două dimensiuni concentrice pe care se axează discursul narativ, cronicile ilustrând, pregnant şi tulburător, cât să nu să treacă cumva cu uitarea, lucrurile şi cursul ţării. Revenim din timp în timp la vechile texte, pentru că ele, incitante şi revelatoare, ne apropie de universul lumii de ieri şi ne ajută să-l prefigurăm pe cel al lumii de mâine.

The great chroniclers of Moldova, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce, represent, by their historical works, the golden segment of old Romanian literature from the 17 th century, and from the first decades of the following century. Their works „have the important aim of building, through their non-fiction epic which narrates without inventing, important parts of the path to Romanian narrative”. The return to their own past in an effort of telling the facts „from the beginnings”, understanding history as a keeper of some models / facts / examples necessary to the present and the future, the constant calling to teachings and examples of the antique thinkers, the inclination towards reflection, towards the man interior world – are as much hints created by the humanitarian faction. The man’s life, the world life, are those two concentric dimensions which create the root of narrative discourse, the chronicles illustrating in a disturbing way, so they won’t be forgotten, the things and the country’s course. We are returning from time to time to the old texts because they, as inciting and revealing as they are, got us closer to the universe of yesterday and help us to build the one of tomorrow.