Deși viața și creația Anfisei Fiodorova (1953-2000) – o compozitoare foarte talentată și promițătoare – s-a întrerupt prea devreme, ea a lăsat o amprentă vizibilă în arta componistică a Republicii Moldova materializată prin creații originale de o certă valoare artistică, acoperind diverse genuri muzicale. Printre cele mai semnificative lucrări ale compozitoarei vom menționa:
Sonată pentru flaut și pian (1980), Cele patru anotimpuri (1981) pentru cor mixt pe versuri de A.
Maikov, Simfonia nr. 1 (1981), Eminescu (1984) pentru mezzo-soprană, bariton, cor mixt și orchestră pe text de Mihai Eminescu; Sonata pentru pian (1985), Concert pentru orgă și
orchestră de coarde (1987), Arcane pentru orgă (1993). Spre regret, până în prezent moștenirea artistică a A. Fiodorova rămâne foarte puțin cunoscută atât publicului, cât și muzicienilor profesioniști, așteptând să fie descoperită, valorificată și promovată la justa ei valoare.
În paralel cu creația componistică A. Fiodorova a activat în calitate redactor muzical la Compania de Stat de Televiziune și Radio (1977-1980), a fost autoarea programului Meridiane
muzicale, care s-a bucurat de o mare popularitate printre ascultătorii de radio din Moldova, a fost
profesoară de discipline muzical-teoretice la Institutul de Arte G. Musicescu din Moldova (1980-
1982), a predat compoziția la școala de artă pentru copii din Chișinău V. Poliakov (1985-1998), reușind să cultive tinerilor dragostea pentru muzică și interesul pentru activitatea creativă.
A. Fiodorova a fost una dintre reprezentantele de forță ale constelației de tineri compozitori care și-au început cariera în anii 1980 – ani, ce au avut o semnificație deosebită în istoria muzicii naționale. Pe de o parte, a fost finalizată o perioadă istorică și culturală de activitate componistică și artistică foarte dinamică care a demarat în anii 1960, a atins apogeul la cumpăna anilor 1970-1980 și a scăzut din intensitate la începutul anilor 1990. Pe de altă parte,
anii 1980 au deschis calea către o nouă etapă în dezvoltarea artei muzicale naționale, care a primit numele de „perioadă de tranziție” însemnând o perioadă a schimbărilor radicale în spațiul
geopolitic culminând cu proclamarea independenței Republicii Moldova și, odată cu aceasta marcând și schimbarea întregii paradigme socio-culturale, împărțind istoria culturii naționale în două părți: sovietică și post-sovietică (E. Mironenco). Arta muzicală moldovenească din această perioadă capătă un caracter sintetic îmbinând cele mai noi realizări ale componisticii sec. XX cu tradițiile muzicii naționale.
Sonata pentru flaut și pian compusă de A. Fiodorova în anul 1980 este un exemplu viu al
proceselor de reînnoire ce au influențat evoluția tuturor genurilor muzicale aducând schimbări esențiale prin diversificarea abordărilor compoziționale și stilistice, dar și prin transformarea parțială, iar uneori și totală a modelului anterior de sonată clasico-romantică. Din păcate, repertoriul autohton de sonate pentru flaut și pian este unul destul de sărac, compozitorii moldoveni dând predilecție altor instrumente, în special pianului și viorii. Anume aceste motive au determinat interesul nostru față de Sonata pentru flaut și pian de A. Fiodorova. Sonata datează din perioada în care autoarea și-a perfecționat măiestria în cadrul studiilor
postuniversitare specializate la Conservatorul de Stat P.I. Ceaikovski din Moscova alături de alte câteva compoziții: ciclul de lieduri pe versuri de A. Pușkin pentru voce și pian (1977), Variații
pentru cvartet de coarde (1977), ciclul de prelucrări ale cântecelor populare moldovenești pentru voce și pian (1978), compoziții corale ș.a.
Sonata pentru flaut și pian de A. Fiodorova a fost interpretată de două ori. Premiera s-a
produs în cadrul concertului din creațiile tinerilor compozitori din Moldova în interpretarea flautistului G. Moseico și pianistei T. Savelieva la scurt timp după compunere în anul (1980) în Sala mare a Filarmonicii de stat al RSSM (azi Filarmonica Națională S. Lunchevici), a doua oară răsunând în concertul în memoria compozitoarei în viziunea duetului I. Zaharia (flaut) și T.
Savelieva (pian) în Sala cu orgă (2000). Cu eforturile întreprinse de prietenii compozitoarei,
muzicologii S. Țircunova și T. Berezovicova, partitura Sonatei pentru flaut și pian de A.
Fiodorova se pregatește spre editare.
Deși este o lucrare timpurie, realizată în cadrul programului de studii, Sonata denotă trăsături ale unui stil componistic individualizat și o abordare creativă inedită a genului. Structura monopartită, limbajul muzical ce îmbină mijloace expresive preluate din diferite stiluri ale
muzicii sec. XX, în special expresionismul, scriitura atonală cu elemente de tehnică serială reprezintă trăsăturile definitorii ale acestei lucrări. Sonata pentru flaut și pian de A. Fiodorova merită atenția interpreților și cercetătorilor pentru a umple golul ce există astăzi în studierea creației acestui compozitor, dar și pentru valorificarea plenară a repertoriului de sonate pentru flaut și pian semnate de autorii autohtoni.