Costumul popular românesc reprezintă un document de cultură materială și spirituală, un limbaj purtător de mesaj artistic, a cărei evoluție respectă și se supune mutațiilor economice, sociale, morale și estetice. Fiind un marcator de identitate, unul dintre cei mai stabili determinanți etnici, costumul popular, cu toate elementele sale constitutive, a subliniat dintotdeauna apartenența purtătorului la un anumit spațiu geografic, mediu socio-cultural sau formă de civilizație. Prin multiplele funcții pe care le deține (marcă de identitate etnică, semn al statutului social, recuzită de ceremonial), prin diversitatea compozițiilor ornamentale și aspectelor cromatice, el se conformează unui ideal estetic general, admis de întreg grupul social, ideal în care comunitatea etnografică pune în valoare ceea ce a conceput drept rânduială estetică. Idealul estetic, cu referire la portul popular, devine mai expresiv, atunci când aducem în lumina cercetărilor convergența dintre ornament și culoare, conturată în câmpul cămășii tradiționale, acele subtile iscusiri cu care tradiția milenară l-a înzestrat în chip atât de plenar pe artistul nostru plastic popular. Am ales pentru ilustrare valențele estetice dezvoltate pe cămașa tradițională, deoarece în ansamblul portului românesc, aceasta constituie piesa cea mai expusă privirilor (fapt ce obligă la un maximum de atenție decorativă), fiind, în virtutea lucrurilor, și deosebit de reprezentativă din punct de vedere al creației artistice tradiționale. Totodată, nuanțele cromatice ale decorului tradițional brodat pe costumul românesc, inclusiv pe cămașă, relevă importante diferențieri cu un atribuit de valabilitate generală, ceea ce ne permite să conchidem că, prin valentele estetice, cămașa tradițională, reprezintă un limbaj vizual expresiv, o emblemă de recunoaștere, un mijloc de comunicare, ce a încorporat în structura sa dimensiuni existențiale, funcționale, tehnologice, sociale, confesionale, morale și estetice, vizând deopotrivă coordonate spațiale și temporale precise.