Autorul propune un studiu de extindere a definiţiei universalităţii ştiinţei cu scopul includerii acceptării universale a ştiinţei de către societate, pornind de la ideea că avantajele ştiinţei sunt inimaginabile, iar frontierele acesteia sunt nesfârșite. Lucrarea atenţionează asupra faptului că acceptarea universală a ştiinţei de către societate este încă limitată şi, respectiv, deschisă unei transmiteri mai eficiente a valorilor intelectuale şi culturale ale ştiinţei, implicând societatea într-o discuţie amplă privind temerile şi suspiciunile ştiinţei. Majoritatea societăţii manifestă îngrijorare faţă de impactul ştiinţei asupra fiinţei umane, considerând că ştiinţa deţine un set propriu de condiţii şi impune propriile valori. Profesorul Loucas G. Christophorou subliniază următoarele cerinţe esenţiale ale universalităţii ştiinţei: libertatea cercetării şi comunicării ştiinţifice, înţelepciunea şi prudenţa în aplicarea tehnologiilor ştiinţifice, precum şi oportunitatea fiecărei naţiuni şi generaţii să se implice şi să profite din ştiinţă. Referitor la limitele universalităţii ştiinţei, autorul accentuează şase dintre acestea: (1) Majoritatea omenirii nu participă încă la progresul ştiinţei şi nu împarte roadele cunoştinţelor ştiinţifice. Ele (limitele universalităţii ştiinţei) presupun „libertatea mişcării, asocierii, exprimării şi comunicării oamenilor de știință, precum şi accesul egal la date, informaţii şi materiale pentru cercetare.” Aceste libertăţi ştiinţifice sunt combinate cu responsabilităţi; (2) „Puterea nelimitată” a metodelor ştiinţei se referă la abilitatea acesteia de a răspunde la întrebările care pot fi definite ca ştiinţific nelimitate, atrăgând atenţie asupra faptului că nu poate exista limită la ceea ce ştiinţa poate face şi, totodată, că exista limite chiar în interiorul hotarelor ştiinţei; (3) a treia limită se referă la întrebările de dincolo de spaţiul ştiinţific, menționând că ştiinţa nu este unica cale către adevăr; ştiinţa operează cu întrebările care pot fi definite ştiinţific, pot fi studiate prin metodele ei şi au şansa de a-şi găsi răspuns datorită acestor metode; (4) a patra limită ţine de impactul real al ştiinţei asupra valorilor tradiţionale şi este ilustrată prin argumentul că valorile tradiţionale - precum respectul pentru viaţă, libertate şi justiţie, asigurarea păcii, libertăţii, deplina încredere şi demnitatea umană, reciprocitatea - se infiltrează adânc în multiple culturi, tradiţii şi religii ale omenirii; (5) a cincea limită percepe ştiinţa drept o putere ce suprimă şi distruge, argumentată fiind de numărul tot mai mare de persoane care menţionează partea negativă a aplicaţiilor ştiinţei şi o prezintă drept sursă de cunoştinţe periculoase, menite să distrugă şi să mărginească libertatea, intimitatea şi siguranţa individului ; (6) a şasea limită menţionată de autor se referă la interesele materiale, neglijenţa şi indiferenţa savanţilor; cercetătorii, adesea, depăşesc normele ştiinţifice, iar diminuarea respectului şi încrederii societăţii în savanţi limitează universalitatea ştiinţei.