Complexarea α-benzildioximei (DfgH2) cu fierul(II) a fost realizată pentru prima dată de către L. Ciugaev [1]. Cercetările actuale au demonstrat că în cazul piridinei (Py), fierul(II) formează cu DfgH2 mai mulţi compuşi coordinativi, în funcţie de condiţiile de sinteză şi natura solventului utilizat. În raport steochiometric al reagenţilor iniţiali cu un mic exces de Py a fost obţinut [Fe(DfgH)2Py2] (I). În cazul utilizării Py în calitate de solvent pentru DfgH2 - [Fe(DfgH)2Py2]⋅Py (II). Schimbarea solventului (Py) cu DMF conduce la formarea [Fe(DfgH)2Py2]⋅DMF (III). Ca rezultat al reducerii [FeIII(DfgH)2Py2]⋅I5(Br3) în metiletilcetonă s-a obţinut [FeII(DfgH)2Py2]⋅CH3COC2H5 (IV). Compuşii obţinuţi sunt diamagnetici, fapt ce confirmă gradul de oxidare a metalului +2 în stare de spin cuplat, concluzie confirmată şi de spectroscopia Mössbauer. Valorile deplasării de izomer (D.I.) fiind: la 300K – 0.44 ÷ 0.48 şi la 80K – 0.47 ÷ 0.58 mm/s, iar cele ale despicării de cuadrupol (D.Q.) - la 300K – 1.82 ÷ 2.12 şi la 80K – 1.84 ÷ 2.09 mm/s. Prin descifrarea structurii complecşilor cu metoda difracţiei razelor X în bază de monocristale s-a constatat că comun pentru aceşti compuşi coordinativi este structura octaedrică cu configuraţie trans : în planul ecuatorial al octaiedrului se localizează doi monoanioni DfgH-, stabilizaţi cu două legături de hidrogen intramoleculare O-H···O. Pe axa apicală coordinează două molecule de Py. În cazul II, poliedrele [Fe(DfgH)2Py2] formează o structură cristalină specifică cu crearea unor canale, în care se localizează Py necoordinată, ultima nemanifestînd interacţiuni cu poliedrele fierului(II). În structura cristalină III moleculele de DMF formează contacte scurte cu alte molecule de DMF şi cu radicalii fenil ai DfgH2. Spre deosebire de DMF, moleculule de metiletilcetona în IV, pe lîngă contactele scurte cu radicalii fenil, formează şi legături de hidrogen între ele.