Conceptul de ,,compoziţie” a operei de artă reprezintă o asamblare originală a elementelor constituente într-un tot unitar şi sintetic. În naratologie compoziţia se realizează prin intermediul naraţiunii, care presupune existenţa a trei factori indispensabili: enunţarea, enunţul, povestirea. Astfel un discurs care îşi asumă relatarea unui eveniment prin actul de enunţare, implică un număr de procedee ale comunicării narative, prin care autorul îşi pune în lumină universul axiologic, atitudinile faţă de faptele relatate, faţă de universul fictiv al povestirii. Povestirea sau diegeza cuprinde lanţul evenimenţial al discursului narativ, organizat fie prin fabulă, a cărei evenimente se organizează în ordinea temporal-cauzală, fie prin subiect, ce presupune distribuirea artistică a evenimentelor pe axa narativă. Bahtin oferă un model original de abordare al conceptului, itroducând termenul de ,,compoziţie polifonică” ca structură supradiegetică în roman, unde unitatea o formează pluralitatea de conştiinţe ce nu se contopesc într-un singur spirit, cel al autorului, ci coexistă independent şi interacţionează.

Conceptul de ,,compoziţie” a operei de artă reprezintă o asamblare originală a elementelor constituente într-un tot unitar şi sintetic. În naratologie compoziţia se realizează prin intermediul naraţiunii, care presupune existenţa a trei factori indispensabili: enunţarea, enunţul, povestirea. Astfel un discurs care îşi asumă relatarea unui eveniment prin actul de enunţare, implică un număr de procedee ale comunicării narative, prin care autorul îşi pune în lumină universul axiologic, atitudinile faţă de faptele relatate, faţă de universul fictiv al povestirii. Povestirea sau diegeza cuprinde lanţul evenimenţial al discursului narativ, organizat fie prin fabulă, a cărei evenimente se organizează în ordinea temporal-cauzală, fie prin subiect, ce presupune distribuirea artistică a evenimentelor pe axa narativă. Bahtin oferă un model original de abordare al conceptului, itroducând termenul de ,,compoziţie polifonică” ca structură supradiegetică în roman, unde unitatea o formează pluralitatea de conştiinţe ce nu se contopesc într-un singur spirit, cel al autorului, ci coexistă independent şi interacţionează.