Pe parcursul ultimilor 2-3 decenii pădurile de stejar pufos din Republica Moldova au fost pe nedrept secătuite. Este cert că gospodărirea anterioară bazată pe regenerarea din lăstari este factorul de bază care a determinat scăderea productivităţii şi calităţii arboretelor de stejar pufos. De rând cu gospodărirea nechibzuită a pădurilor de stejar pufos suprafeţe imense din teritoriul ocupat de această specie au fost defrişate şi transformate în continuare în terenuri agricole. Ca rezultat în decursul timpului s-a micşorat drastic suprafaţa ocupată de stejar pufos care în actualele păduri din republică constituie doar 5626 ha. Este necesar de remarcat faptul că aceste arborete au clasa III-a medie de producţie, consistenţa medie 0,7 şi productivitatea medie de 112,2 m3/ha. Reiese că actualele păduri de stejar pufos din ţară sunt degradate ceea ce face imposibil ca ele să-şi exercite în mod plenar funcţiile de protecţie atribuite. Având în vedere cele relatate pe viitor este necesar ca oamenii de ştiinţă din domeniul silvic să elaboreze tehnologii pe baze ecologice menite să sporească productivitatea şi eficacitatea funcţională a pădurilor existente de stejar pufos, precum şi să argumenteze necesitatea instituirii noilor plantaţii forestiere cu participarea speciei respective. Obiectivul în cauză este de importanţă majoră mai ales în contextul previziunilor de încălzire globală a climei, ceea ce justifică extinderea arboretelor de stejar pufos în condiţiile aride din sudul ţării. În cele ce urmează este important de relatat că pentru a spori stabilitatea ecologică a plantaţiilor forestiere de stejar pufos trebuie asigurată utilizarea corectă a materialelor forestiere de reproducere (seminţe, puieţi) la efectuarea lucrărilor de împăduriri. Pentru a contribui la soluţionarea acestui deziderat în condiţiile Ocolului silvic Băiuş în anul 2004 au fost constituite culturi de provenienţă de stejar pufos, care au drept scop testarea particularităţilor de creştere şi a vitalităţii puieţilor obţinuţi din ghinda recoltată din Ocoalele silvice Zloţi, Cărpineni, Băiuş şi Baimaclia. Cercetările întreprinse au demonstrat că după primii 5 ani de viaţă creşterile cele mai rapide le-au avut puieţii proveniţi din Băiuş, care i-au depăşit cu 21,8% după creşterea în înălţime pe cei din Cărpineni şi cu 21,1% (P = 95%; tcalc. = 2,299) – pe cei din Zloţi. Pe marginea rezultatelor preliminare concluzionăm că la efectuarea lucrărilor de împăduriri este recomandabil să se folosească sămânţa de provenienţă locală. Puieţii obţinuţi astfel vor deţine o capacitate adaptivă ridicată faţă de influenţa negativă a factorilor biotici şi abiotici aflaţi în exces, ceea ce va spori productivitatea şi stabilitatea ecologică a viitoarelor plantaţii de stejar pufos.