Background-ul ştiinţific al lucrării rezidă în ideea că evoluţia sistemelor administrative în perioada modernă şi contemporană cunoaşte două tendinţe succesive – centralizarea şi descentralizarea –, ambele având nu doar o expresie juridică, normativă, ci şi o componentă ideologică. Aserţiunea principală a lucrării este aceea că, în perioada post-comunistă, principala tendinţă manifestată în materie administrativă este trecerea de la sistemul centralist (autoritar şi etatist) la descentralizare (caracterizată prin comunitarism, autonomie şi democraţie). Procesul descentralizării presupune mai multe elemente: voinţa politică de cedare a unor atribute administrative de la autorităţile centrale ale statului către autorităţile locale; realizarea cadrelor normative care reglementează personalitatea juridică a colectivităţilor locale şi exercitarea autonomiei locale; schimbarea practicilor administrative, a comportamentelor şi mentalităţilor, ca urmare a descentralizării. Declanşarea descentralizării (delimitarea colectivităţilor locale şi stabilirea competenţelor lor, din punct de vedere normativ) reprezintă un fapt juridic. Schimbarea manierei de acţiune şi a mentalităţilor în materie de administraţie reprezintă un fapt de substanţă ideologică, culturală. Lucrarea susţine ideea că dimensiunea juridică şi dimensiunea ideologică a descentralizării ar trebui să se bucure de aceeaşi atenţie analitică, întrucât fiecare contribuie semnificativ la reuşita procesului de transformare a sistemelor administrative din fostele ţări comuniste. Altfel spus, pentru ca administraţia din aceste ţări să fie mai eficientă, mai transparentă şi mai apropiată de nevoile reale ale cetaţenilor, este nevoie deopotrivă de o legislaţie bine articulată, dar şi de o motivaţie ideologică şi culturală, care să provoace schimbările comportamentale adecvate ale birocraţiei şi ale societaţii civile.