Calitatea guvernării în democraţiile contemporane este fundamental legată de gradul de responsabilitate al politicienilor şi în special al parlamentarilor. Responsabilitatea acestora depinde în mare măsură de pârghiile de influenţă şi control pe care le au alegătorii, deopotrivă în momentul votului şi pe parcursul exercitării mandatului de către aleşi. În dezbaterile politico-juridice actuale, problema responsabilităţii este frecvent asociată cu aceea a sistemului de vot optim pentru o societate dată, reliefându-se, în acest sens, virtuţile sistemului uninominal şi inconvenientele mandatului imperativ. Responsabilitatea (accountability) este situaţia politică în care poporul are dreptul de a critica guvernpmântul sau de a întreba de ce se întâmplă un anumit lucru. În teoria democraţiei, responsabilitatea reprezintă un indicator al bunei guvernări, alături de transparenţă şi de alegerile libere. Domenico Fisichella identifica două tipuri de responsabilitate sau două sensuri ale acestui termen: pe de o parte, responsabilitatea intersubiectivă, care înseamnă obligaţia reprezentantului de a fi ―răspunzător în faţa cuiva‖; pe de altă parte, responsabilitatea funcţională, ce semnifică faptul că reprezentantul trebuie să dea dovadă de un nivel adecvat de prestaţie, în termeni de eficienţă şi de capacitate sau conduită responsabilă. Astfel, pe prima o putem defini ca „responsabilitate dependentă‖ (existând „cineva‖ faţă de care reprezentantul trebuie să fie răspunzător), iar pe cea de-a doua ca „independentă‖. Responsabilitatea parlamentară nu poate fi încadrată riguros în niciunul din aceste două tipuri, ci mai degrabă ea încorporează trăsăturile ambelor, fiind astfel, în acelaşi timp, şi dependentă (faţă de alegătorii direcţi) şi independentă (politicianul trebuind să dea dovadă de o prestaţie înaltă, aflându-se practic în slujba întregii populaţii). Principalul mecanism de responsabilizare a guvernanţilor (termenul de guvernant referindu-se, aici, la ceea ce în genere este considerat parte a clasei politice) este votul, în acest sens alegerile ajutând la reprezentarea intereselor beneficiarilor de servicii publice, dar şi la sancţionarea practică a comportamentului public inoportun, ineficient sau chiar dăunător. Prin vot, se instituie atât un mecanism instituţionalizat de reprezentare a voinţei majorităţii, cât şi unul de luare în consideraţie a intereselor grupurilor minoritare.