Astfel cum au fost analizate, clasificate și reglementate în dreptul internațional, pornind de la o analiză succintă, regăsim în dreptul internațional o preocupare constantă pentru definirea și aplicarea normelor internaționale în ceea ce privește noțiunea de crimă internațională. Crimele internaționale, prin gravitatea lor, reprezintă cea mai importantă categorie a infracțiunilor internaționale, drept urmare acestea, sunt imprescriptibile, răspunderea pentru comiterea lor putând fi angajată oricând. Astfel cum s-a stabilit prin Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, din categoria crimelor interenaționale fac parte: a) crima de genocid; b) crimele împotriva umanității; c) crimele de război; d) crima de agresiune. Crimele internaționale sunt, astfel, fapte internaționale prin care se încalcă obligații internaționale esențiale pentru garantarea intereselor fundamentale ale comunității internaționale în ansamblul ei. Prin urmare, reacția la încălcarea unei asemenea obligații este un drept care nu aparține numai statului (statelor) victimă, ci întregii comunități internaționale 1. Transpunerea reglementărilor internaționale în politica şi legislația internă a statelor a cunoscut metode diferite, adoptate de fiecare stat în parte. Astfel, pe de o parte, unele state au preluat în legislația națională clasificarea prevăzută în instrumentele internaționale, pe de altă parte, alte state au adoptat un sistem propriu de clasificare, formând o legislație represivă proprie, pe criterii particulare, fără nicio referire la instrumentele internaționale. De asemenea, există diferențe între legislațiile penale și în ceea ce privește cuantumul sancțiunilor aplicate, care diferă de la stat la stat, precum și în materia instanțelor competente abilitate să aplice sancțiunile. Pornind de la angajamentul statelor părți la tratatele internaționale de a respecta și a face să fie respectat dreptul internațional, obligația de a lua măsuri legislative, care să permită sancționarea faptelor ce intră în categoria crimelor internaționale, constituie o măsură importantă, menită să asigure un caracter uniform al reglementărilor în domeniu. Luând în considerare că statele devin părți la tratatele internaționale prin ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, potrivit legislației naționale, tratatele respective devin parte a dreptului intern. În accest context, majoritatea statelor au acceptat prioritatea tratatelor internaționale în raport cu legislația lor internă. Chiar și așa, există situații în care, deși tratatele fac parte din dreptul intern, statele nu se conformează obligațiilor prevăzute de acestea. Acest lucru se întâmplă cu atât mai mult cu cât domeniul crimelor internaționale este vast și nuanțat în unele situații. Punerea în aplicare a reglementărilor internaționale la nivel național se realizează prin câteva metode, recunoscute de câtre doctrină: ― mijloace preventive, care presupun traducerea textelor tratatelor, adoptarea legilor și a regulamentelor de punere în aplicare, pregătirea personalului calificat, crearea unor instituții având ca scop implementarea reglementărilor innternaționale; ― mijloace de control; ― mijloace de represiune, care atrag răspunderea internațională. În mod concret, cu titlu de exemplu, în cazul crimelor de război, unele state s-au conformat reglemenărilor internaționale și au adoptat legi destinate să reprime crimele de razboi. Astfel, state precum Croația, Danemarca, Elveția, Etiopia, Finlanda, Norvegia Spania, au introdus în legislațiile naționale aproape toate crimele de război stabilite pe plan internațional; alte state, cum ar fi Belgia, Canada, Islanda sau Olanda, au adoptat legi speciale pentru reprimarea infracțiunilor grave. Exista și state care nu au transpus decât limitativ în propria legislație penală obligațiile asumate pe plan internațional. Conform Conventiilor de la Geneva și Protocoalelor adiționale, sunt stabilite obligații ale statelor părți în vederea aplicării dreptului umanitar: ― angajamentul de a respecta normele internaționale în toate împrejurările; ― obligația de a mediatiza textul reglementărilor internaționale, astfel încât acestea să fie cunosocute în rândul populației; ― obligația de a lua măsuri legislative pentru stabilirea sancțiunilor penale; ― obligația de a lua măsuri pentru apărarea valorilor umane și încetarea actelor contrare, de natură a fi încadrate în categoria crimelor internaționale. Adoptarea Statutului Curții Penale Internaționale a reprezentat unul din cele câteva momente de excepție în evoluția relațiilor internaționale. Alături de Carta ONU și Carta Universală a Drepturilor Omului, crearea Curții Penale Internaționale a avut implicații serioase pentru relațiile internaționale. Semnificațiile Statutului sunt profunde și multiple, în sensul în care societatea internațională a înțeles că este necesară o reglementare coerentă și unitară în domeniul unor infracțiuni de o gravitate deosebită. Statele semnatare au conștientizat faptul că este necesar un efort comun, pe plan internațional, în vederea pedepsirii celor vinovați de săvârșirea crimelor internaționale, prin condamnări efective. Statutul Curții Penale Internaționale prevede obligația generală de cooperare a statelor părți 2. În plus, întreaga construcție a Statutului pornește de la ideea că statele sunt datoare să-și exercite jurisdicția penală asupra celor care sunt responsabili de crime internaționale, Curtea Penală Internațională completând competențele penale natționale 3. Este o aplicare a principiului complementarității, care presupune că, în cazul în care mecanismele interne ale statelor nu vor funcționa, sau vor funcționa defectuos, va interveni competența Curții Penale Internaționale. Prin urmare, în sarcina statelor este o mare responsabilitate în vederea identificării, reglementării, aplicării și sancționării faptelor ce intră în sfera crimelor internaționale. În mod evident, în cazul încălcării obligațiilor asumate pe plan internațional, poate fi atrasă răspunderea statului vinovat în cauză. În orice situație, răspunderea internațională a statelor ,,nu poate fi interpretată ca aducând atingere suveraniății acestora, ci, dimpotrivă, ea constituie o manifestare a personalității lor internaționale 4. Răspunderea statelor nu a fost consacrată în dreptul internațional sub forma unui regim juridic general, ci a fost definită în ideea de a proteja valorile universale, valori pe care statul în cauză s-a obligat să le protejeze prin asumarea obligațiilor din reglementările internaționale. În concluzie, indiferent de modalitatea de participare și implicare efectivă a statului pe plan internațional, mai ales în materia de reglementare a crimelor internaționale, în mod cu totul evident, rezultă faptul că orie stat, parte la tratatele internaționale, răspunde internațional. De asemenea, dincolo de răspunderea efectivă, orice stat semnatar este responsabil în ceea ce privește adaptarea mecanismelor internaționale cu privire la sancționarea crimelor internaționale la ordinea internă, de aceea în domeniul de reglementare internațională al crimelor internaționale, ar trebui să existe o mai mare rigoare și cerință, în vederea implementării efective si eficace a dispozițiilor internaționale.