Condiții specifice ale controlului vamal
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
508 47
Ultima descărcare din IBN:
2024-04-18 20:13
SM ISO690:2012
CIOBANU, Octavian. Condiții specifice ale controlului vamal. In: Integrare prin cercetare și inovare.: Științe juridice, 9-10 noiembrie 2017, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2017, R, SJ, pp. 295-297. ISBN 978-9975-71-924-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare și inovare.
R, SJ, 2017
Conferința "Integrare prin cercetare și inovare"
Chișinău, Moldova, 9-10 noiembrie 2017

Condiții specifice ale controlului vamal


Pag. 295-297

Ciobanu Octavian
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 26 februarie 2021


Rezumat

Studierea controlului vamal ca o categorie juridică presupune caracterizarea acțiunii acestei instituții în timp și spațiu. Acțiunea controlului vamal în timp, în baza art. 197 Cod vamal al Republicii Moldova, se deosebește în funcție de direcția trecerii mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontiera vamală. La introducerea mărfurilor şi mijloacelor de transport pe teritoriul vamal, controlul vamal începe în momentul trecerii frontierei vamale și se încheie în momentul punerii în liberă circulaţie a mărfurilor şi mijloacelor de transport[1]. Pe când, la scoaterea mărfurilor și mijloacelor de transport de pe teritoriul vamal al țării, acestea se consideră aflate sub controlul vamal din momentul primirii declarației vamale sau înfăptuirii unor acțiuni nemijlocit îndreptate la scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al țării. Specificăm că în acest caz, controlul vamal va acționa până în momentul trecerii frontierei vamale. Considerăm aceste prevederi ca insuficiente pentru a determina timpul aflării mărfurilor sub control vamal. Momentul începerii și finalizării acestuia este legat și de destinația sau regimul vamal solicitat de declarant. Referitor la locul desfășurării controlului vamal, suntem de acord că acesta se efectuează în zonele de control vamal. Zona este un spațiu determinat, caracterizat de o anumită trăsătură comună delimitată pe baza unor caracteristici distinctive, a unor împrejurări speciale, a unei destinații determinate etc. [2]. Un semn distinct care califică zona de control vamal este faptul efectuării în spațiul acestei zone de către organele vamale a măsurilor de control vamal. Suntem de acord cu prevederile legale prin care zona de control vamal este parte special stabilită şi desemnată a teritoriului vamal al Republicii Moldova, creată în scopul efectuării controlului vamal şi respectării legislaţiei Republicii Moldova [3]. În conformitate cu prevederile art.186 Cod vamal a Republicii Moldova, zonele de control vamal sunt create la frontiera vamală, în locul unde se efectuează operaţiunile de vămuire, în locul amplasării organului vamal, precum şi în alte locuri stabilite de Serviciul Vamal [1]. Atragem atenția că decizia de creare a zonei de control vamal se perfectează în formă de ordin al biroului vamal. În ordin se indică hotarele zonei de control vamal, locurile stabilite pentru traversarea perimetrului zonei de control vamal, precum şi mijloacele ce sunt utilizate pentru desemnarea acestei zone. Zona de control vamal se lichidează la decizia şefului biroului vamal (în coordonare cu Serviciul Vamal) odată cu schimbarea locului de amplasare a organului vamal, închiderii punctului de trecere a frontierei vamale a Republicii Moldova, lichidării locului de efectuare a operaţiunilor vamale, precum şi desfiinţării zonei economice libere, a antrepozitelor vamale şi depozitelor provizorii conform legislaţiei în vigoare. Susținem ideea că zonele de control vamal să fie lichidate cu condiţia ca pe teritoriul acestora să nu se afle mărfuri şi mijloace de transport ce necesită a fi supuse controlului vamal sau supravegherii vamale. În caz contrar, lichidarea zonei nu este posibilă până la scoaterea mărfurilor de sub supraveghere vamală sau amplasarea lor într-un regim definitiv. Zonele de control vamal pot avea statut permanent sau temporar, în funcție de circumstanţe [4, p.280]. Zonele de control vamal permanente sunt create în locurile efectuării operaţiunilor vamale, în locurile de trecere a frontierei vamale a Republicii Moldova de către persoane, mijloace de transport şi mărfuri, în locurile amplasării organelor vamale, pe teritoriul antrepozitelor vamale, magazinelor „duty-free", depozitelor provizorii şi zonelor economice libere. Specificăm că zonele de control vamal temporare se creează pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, în încăperi, mijloace de transport, inclusiv transportul feroviar, aerian, naval, unde se pot afla obiecte şi mijloace de transport supuse controlului vamal, în caz că la efectuarea controlului vamal este necesar a delimita zona de control vamal, pornind de la necesitatea păstrării mărfurilor şi asigurării condiţiilor pentru exercitarea funcţiilor organelor vamale. Specificăm că zona de control vamal permanentă se marchează cu semne în formă dreptunghiulară, pe fundal verde cu inscripţia în limbile de stat şi engleză ,,ZONA DE CONTROL VAMAL” (CUSTOMS CONTROL ZONE)[3]. Zona de control vamal temporară poate fi marcată cu panglica de îngrădire, cu scuturi şi panouri instalate temporar, cu alte semne de informare. La desemnarea zonei de control vamal pot fi suplimentar amplasate panouri informaţionale despre hotarul zonei de control vamal, locurile de traversare a hotarului zonei de control vamal, direcţiile de deplasare, categoria de persoane care au dreptul de a intra şi a se afla în zona de control vamal, precum şi alte informaţii legate de funcţionarea acesteia. Zonele de control vamal se stabilesc în mod obligatoriu la frontiera vamală în punctele de trecere a frontierei de stat și sunt create în scopul efectuării controlului vamal şi respectării legislaţiei Republicii Moldova, optimizării şi accelerării traficului de pasageri şi mărfuri. Atenționăm că deplasarea mărfurilor şi mijloacelor de transport prin teritoriul zonei de control vamal se admite numai cu permisiunea organelor vamale. Persoanele fizice, reprezentanţii instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor ce expediază, primesc sau însoţesc mărfurile şi mijloacele de transport ce trec frontiera vamală a Republicii Moldova, pot intra pe teritoriul zonei de control vamal în baza documentelor care confirmă acest fapt. Concretizăm că persoanele care trec sau deplasează mărfuri şi mijloace de transport prin zona de control vamal sunt obligate: să se oprească în locurile stabilite de organele vamale la solicitarea colaboratorilor vamali şi să continue mişcarea numai cu permisiunea lor; să prezinte colaboratorilor vamali mărfurile, mijloacele de transport, documentele de însoţire şi informaţiile necesare pentru efectuarea controlului vamal; să deplaseze mărfurile şi mijloacele de transport numai prin rutele stabilite de către organul vamal cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de legislaţia în vigoare; să îndeplinească alte cerinţe stabilite de legislaţia în vigoare [3]. Aceste zone se creează în scopul desfășurării controlului vamal în forma: examinării vamale; controlului fizic al mărfurilor și mijloacelor de transport; păstrării și transportării mărfurilor și mijloacelor de transport sub supraveghere vamală.