În vederea soluţionării problemelor de azil, Republica Moldova cooperează cu alte state şi organizaţii internaţionale, inclusiv cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi în baza Acordului de colaborare [1] semnat între Guvernul Republicii Moldova şi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR). În calitate de organism subsidiar, ICNUR este însărcinat de Adunarea Generală ONU cu mandatul de a asigura protecţie internaţională refugiaţilor şi, alături de guverne, de a căuta soluţii la problemele refugiaţilor. În conformitate cu propriul statut [2], ICNUR îşi duce la îndeplinire mandatul, printre altele, promovând încheierea şi ratificarea convenţiilor internaţionale pentru protejarea refugiaţilor, supervizând aplicarea acestora şi făcând propuneri de modificare a acestora. Această responsabilitate de supraveghere este reglementată şi în articolul 35(1) al Convenţiei din 1951 şi în articolul II al Protocolului din 1967 privind statutul refugiaţilor [3] (Convenţia din 1951) sub forma unei obligaţii a statelor contractante de a coopera cu ICNUR. Responsabilitatea de supraveghere a ICNUR este reglementată şi în legislaţia Uniunii Europene prin Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, care face referire la Convenţia din 1951 şi prin Declaraţia 17 la Tratatul de la Amsterdam [4] care prevede consultări cu ICNUR pe chestiuni legate de politicile în domeniul azilului. Responsabilitatea de supraveghere a ICNUR este reiterată şi în legislaţia secundară a UE, inclusiv prin:  art. 21 al Directivei privind procedurile de azil, care instituie obligaţia statelor-membre de a permite ICNUR să îşi prezinte punctele de vedere, în cadrul exercitării responsabilităţilor sale de supraveghere pe baza art. 35 al Convenţiei de la Geneva, către orice autorităţi competente, cu privire la solicitările individuale de azil, în orice etapă a procedurii, precum şi art. 8(b), 29(3), 30(5) şi 38(c) care dau naştere obligaţiei statelor de a lua în considerare informaţiile prezentate de ICNUR în examinarea cererilor de azil, în desemnarea ţărilor terţe drept ţări sigure de origine şi în legătură cu procedurile de retragere a statutului de refugiat [5];  pct. 12 al Preambulului Directivei 2011/95/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecţie internaţională, descrie consultările cu ICNUR ca având capacitatea de a „furniza îndrumări valoroase pentru statele-membre în procesul de determinare a statutului de refugiat în conformitate cu art. 1 al Convenţiei de la Geneva [6]. ICNUR desfăşoară o gamă largă de activităţi, în conformitate cu mandatul sau pentru a-şi susţine responsabilitatea de supraveghere, inclusiv prin [7]: emiterea de recomandări şi rapoarte privind practica statelor şi situaţia solicitanţilor de azil şi a refugiaţilor din anumite state-membre; intervenirea şi prezentarea de documente de poziţie în instanţe sau instituţii cvasijudiciare sub forma de informări amicus curiae, declaraţii sau adrese; asumarea unui rol consultativ sau de observator în procedurile naţionale de azil, de determinare a statutului de refugiat sau a statutului de apatrid; schimbul de informaţii privind modul în care situaţia din ţara de origine relaţionează cu criteriile privind refugiaţii şi alte criterii aferente protecţiei internaţionale şi elaborarea de ghiduri privind anumite ţări care să fie folosite în procedurile naţionale de azil; şi emiterea de comentarii privind proiectele de acte normative – inclusiv legislaţia UE – cu scopul de a asigura conformitatea cu dreptul internaţional şi standardele privind solicitanţii de azil şi refugiaţii [8]. Statele contractante ale Convenţiei din 1951 au obligaţia de a coopera cu ICNUR în exercitarea responsabilităţii de supraveghere pe baza dreptului internaţional al refugiaţilor şi, printre altele [9]: să se asigure că solicitanţii de azil au acces la ICNUR şi pot să contacteze această Agenţie; să se asigure că ICNUR are acces la solicitanţii de azil, inclusiv în centrele de recepţie, locurile de custodie publică şi tabere, precum şi în alte aşezăminte;să furnizeze ICNUR informaţii, la cerere, privind implementarea Convenţiei în respectivele ţări; şi să implice ICNUR în aplicarea clauzelor de încetare, în conformitate cu rolul ICNUR de a supraveghea aplicarea Convenţiei din 1951. În scopul ducerii la îndeplinire a obligaţiei de a coopera cu ICNUR cu bună-credinţă, statele contractante trebuie să ofere ICNUR posibilitatea reală de a-şi prezenta punctele de vedere, de a fi consultat şi/sau de a avea acces la informaţii care să îi permită să îşi îndeplinească responsabilitatea de supraveghere. Mai mult, ca şi consecinţă a caracterului şi autorităţii ICNUR ca organism mandatat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să ofere protecţie internaţională şi să supervizeze aplicarea instrumentelor de protecţie internaţională, coroborat cu obligaţia de a-şi duce la îndeplinire obligaţiile asumate prin diferitele tratate, statele contractante au obligaţia de a lua în considerare în mod corespunzător punctele de vedere ale ICNUR. Cu toate acestea, statele nu au o obligaţie suplimentară de a solicita ICNUR să îşi prezinte punctele de vedere în fiecare caz, atunci când documentele relevante ale ICNUR sunt deja disponibile. Totodată, având acces la refugiaţi şi la solicitanţii de azil (iar refugiaţii şi solicitanţii de azil beneficiază de dreptul efectiv de a contacta ICNUR), precum şi la informaţii privind cererile individuale, procedura de azil şi interpretarea şi aplicarea standardelor legale, ICNUR are posibilitatea de a-şi prezenta punctele de vedere în orice etapă a procedurilor, în conformitate cu mandatul său. Obligaţia statelor de a coopera cu ICNUR în cadrul rolului de supraveghere al acestuia este reflectată şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), care menţionează faptul că statele semnatare a Convenţiei din 1951 trebuie să ia în considerare materialele provenite din surse obiective şi de încredere, inclusiv agenţiile Naţiunilor Unite (ICNUR) în examinarea cererilor de protecţie internaţională [10] şi faptul că Curtea singură s-a bazat în mod constant pe ghidurile, rapoartele, declaraţiile şi intervenţiile formale ale terţilor şi pe alte materiale ale ICNUR în propriile deliberări [11]. Potrivit legii privind azilul în Republica Moldova [12], reprezentanţii ICNUR au acces, la cerere, la informaţiile privind cererile individuale de azil, la desfăşurarea procedurii şi la deciziile adoptate, cu condiţia ca solicitantul de azil să fie de acord în acest sens. Totodată, Direcţia azil şi integrare informează solicitanţii de azil şi beneficiarii unei forme de protecţie despre posibilitatea de a contacta ICNUR, iar reprezentanţii acestuia pot comunica cu fiecare solicitant de azil şi cu fiecare beneficiar al unei forme de protecţie de pe teritoriul RM, indiferent de locul aflării fiecăruia. În acest scop, după coordonarea cu autorităţile administraţiei publice de resort, se va asigura accesul reprezentanţilor ICNUR în penitenciare, în izolatoare de urmărire penală, în zona de tranzit, la aeroporturi sau la frontiera de stat, ori în localurile în care se află sau sunt deţinute persoanele respective [11]. În vederea armonizării legii privind azilul în RM la standardele internaţionale, opinăm pentru introducerea alin. (5) în art. 8, cu următorul text: „Direcţia azil şi integrare acordă Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, la cerere, acces la documentele existente la dosarul străinului care a solicitat protecţie internaţională, cu excepţia situaţiei în care divulgarea informaţiilor sau a surselor de la care au fost obţinute ar periclita securitatea naţională, a organizaţiilor sau a persoanelor care au furnizat respectivele informaţii sau în cazul în care ar prejudicia examinarea cererii de protecţie internaţională. Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi poate să îşi prezinte opiniile în faţa autorităţilor naţionale competente cu privire la cererile de azil, în orice etapă a procedurii de azil”.