Infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, în legislaţia României reiese din titlul I, capitolul V, art. 203 al noului Cod penal (NCP al României). Această infracţiune este prezumată de existenţa unei persoane care se află în primejdie şi care are nevoie de ajutor. Atitudinea de indolenţă a celor care pot interveni reprezintă un pericol social, aduce atingere relaţiilor sociale privind viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei. În Codul penal al Republicii Moldova (CP RM), infracţiunea de lăsare în primejdie, rezultă din dispoziţiile capitolului II, art. 163, fapta fiind incriminată într-o variantă-tip şi o variantă agravată. Potrivit opiniei exprimate de S. Brânză şi V. Stati [1, p. 412], ordinea şi morala publică reclamă ca viaţa sau sănătatea celor neputincioşi să nu fie lăsată în voia sorţii. De aceea, în ipoteza faptei de lăsare în primejdie, legiuitorul a considerat că, pentru a asigura paza şi îngrijirea persoanelor care nu se pot păzi şi îngriji singure, este necesar să intervină chiar mijloacele juridico-penale faţă de cei care, îndatoraţi fiind de a veghea şi a purta de grijă unor asemenea persoane, s-au eschivat de la această îndatorire. Obiectul juridic special al infracţiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate este alcătuit din relaţiile sociale referitoare la asistenţa celor aflaţi în pericol şi în imposibilitatea de a se salva, adică solidaritatea umană şi obligaţia de ajutorare a celor aflaţi în dificultate. Observăm că obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 163 alin. (1) CP RM, constă în relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei, la fel ca şi în legislaţia României. Însă, în ipotezele specificate la lit. a) şi b) alin. (2) art. 163 CP RM, infracţiunea de lăsare în primejdie, are un obiect juridic special complex. Astfel, în ipoteza consemnată la lit. a) alin. (2) art. 163 CP RM, infracţiunea în cauză aduce atingere în plan secundar relaţiilor sociale cu privire la sănătatea persoanei, apărată împotriva cauzării din imprudenţă a vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii. În ipoteza specificată la lit. b) alin. (2) art. 163 CP RM, infracţiunea de lăsare în primejdie aduce atingere în plan secundar relaţiilor sociale cu privire la viaţa persoanei, apărată împotriva cauzării din imprudenţă a decesului victimei [1, p. 412]. Având în vedere că infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate se realizează prin omisiunea acordării ajutorului sau anunţării de îndată a autorităţilor, considerăm că acţiunea de omitere nu influenţează direct integritatea persoanei, iar acest aspect determină lipsa obiectului material. Opinia exprimată în literatura de specialitate din Republica Moldova este că infracţiunea nu are obiect material [1, p. 412], pentru că făptuitorul nu influenţează nemijlocit corpul victimei. În comparaţie cu art. 203 NCP al României, în legislaţia Republicii Moldova subiectul pasiv este circumstanţiat. După cum rezultă din dispoziţia articolului de lege, acesta poate fi: o persoană care se află într-o stare de pericol pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva, din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau a dizabilităţilor. Subiectul activ al infracţiunii prevăzute în art. 203 NCP al României nu este determinat, nu e nevoie să deţină o calitate specială, deci poate fi orice individ care a descoperit o persoană aflată în dificultate, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre art. 163 CP RM, unde subiectul activ trebuie să fi împlinit vârsta de 16 ani şi să fie o persoană responsabilă. Totodată, acesta trebuie să fie capabil de a acorda ajutor victimei, „fiind obligat să-i poarte de grijă (în virtutea legii sau a unor reguli speciale) sau el însuşi a pus victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă [2, p. 132]. Ca parte a laturii obiective, elementul material al infracţiunii de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, se poate realiza prin două inacţiuni: omisiunea de a acorda ajutorul necesar, precum şi prin omisiunea de a înştiinţa autoritatea. Observăm deci că elementul material al infracţiunii alternează între două modalităţi: ajutorul acordat persoanei aflate în dificultate, ori anunţarea imediată a autorităţilor. Acestea îi impun autorului să aleagă modalitatea pe care o consideră oportună pentru a salva persoana aflată în dificultate. Urmarea imediată a inacţiunii constă în creşterea stării de pericol în care se află persoana. Consecinţele grave ale primejdiei în care se află subiectul pasiv se amplifică prin faptul că în urma inacţiunii subiectului activ, aceasta este lipsită de ajutor în continuare. Latura obiectivă a infracţiunii de lăsare în primejdie, potrivit art 163 CP RM, se realizează conform dispoziţiei art. 203 NCP al României, printr-o inacţiune, lăsarea fără ajutor, dar din dispoziţia normei reiese că persoana căreia nu i se acordă ajutorul este un copil, o persoană în etate ori o persoană bolnavă, în neputinţă, sau aflată într-o situaţie periculoasă, de exemplu: este grav rănită, se îneacă etc. În comparaţie cu infracţiunea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate incriminată în NCP al României, infracţiunea de lăsare în primejdie, sancţionată în legislaţia Republicii Moldova, impune, într-o ipoteză, ca între infractor şi victimă să existe unele relaţii de rudenie, sau de natură profesională, din care să rezulte obligaţia de a acorda ajutor victimei; sau, în a doua ipoteză, ca însuşi infractorul să îngrijească victima, care a fost adusă într-o situaţie periculoasă pentru viaţă, în urma acţiunilor sale. Această ultimă ipoteză ne conduce la concluzia că, în urma unui accident rutier, conducătorul auto este obligat să acorde victimei ajutor, în caz contrar, acesta va fi tras la răspundere potrivit art. 163 CP RM, alături de art. 264 CP RM. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, şi art. 266 CP RM, „Părăsirea locului accidentului rutier”, determinând concursul de infracţiuni. Din ambele legislaţii rezultă că raportul de cauzalitate derivă din materialitatea faptei, adică ex re. Infracţiunea se consideră consumată atunci când subiectul pasiv a fost lăsat fără ajutor, aşadar este o infracţiune formală. Atunci când intervine, din imprudenţă, vătămarea gravă a integrităţii corporale, a sănătăţii ori decesul victimei, acestea constituie temeiul agravării răspunderii potrivit lit. a) sau b), art. 163 CP RM. În legislaţia României nu există modalităţi agravante. Latura subiectivă, incriminată în art. 163 CP RM se realizează cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe, întrucât în dispoziţia normei găsim expresia ,,cu bună ştiinţă”, ceea ce indică faptul că subiectul activ înţelege că victima pe care o lasă fără ajutor se află într-o stare de pericol pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva. În NCP al României, elementul material se realizează tot prin inacţiune, de ,,omisiune” – neglijare, omitere de a acorda ajutorul necesar subiectului pasiv ori de a anunţa autorităţile, pe când în CP RM este prevăzută expresia ,,cu bună ştiinţă”. Chiar dacă în urma comparaţiei efectuate asupra infracţiunilor de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate şi de lăsare în primejdie, nu se regăsesc în totalitate trăsături comune în elementele constitutive ale infracţiunii, totuşi ambele au aceeaşi obligativitate, iar prin includerea acestora în Codul penal s-a dorit ca membrii societăţii să devină solidari, să apere sănătatea sau integritatea corporală a oricărei persoane.