După abrogarea Codului penal din 1961 (actualmente abrogat) [5] care la art.113 CP RM prevedea răspunderea penală pentru răpirea sau substituirea unui copil străin, fapta de substituire a unui copil nu mai reprezintă modalitate faptică înscrisă în conţinutul constitutiv al textului incriminator al art.164 CP RM. Mai mult, în Proiectul noului Cod penal al Republicii Moldova [1 p.8-9] a fost propus să fie incriminată nomen iurisinfracțiunea de substituire a unui copil străin (art.162 al Proiectului), iar sancțiunea pentru această faptă era de două ori mai mică decât pentru infracțiunea de răpire a unui om (art.161 al Proiectului). Însă, legiuitorul nu a reținut această normă la adoptarea Codului penal din 2002. Astfel, apare întrebarea dacă în momentul actual fapta de substituire a unui copil cade sub incidența lit.c) alin.(2) art.164 CP RM (răpirea cu bună-știință a unui minor)? Ab initio, relevam că „substituirea” este nu altceva decât „înlocuirea” [9, p.830] unui copil cu altul. Prin urmare, în cazul substituirii unui copil, făptuitorul intenționat, din diferite motive (ură, răzbunare, invidie, interes material, năzuința de a schimba copilul sănătos cu unul bolnav etc.) înlocuiește un copil cu altul. Mai mult, substituirea poate fi comisă în orice loc (de exemplu, în stradă, când copilul este lăsat fără supraveghere), însă, de regulă, aceasta se săvârșește în maternitate, când este dificil a deosebi un nou-născut de altul. De aceea, considerăm că soluționarea problemei este în legătură directă cu modalitățile de comitere a substituției copilului. Astfel, în prima ipoteză (substituirea în stradă), această activitate ia forma acțiunii principale a infracțiunii de răpire a unei persoane (capturarea, luarea și deplasarea cu reținerea victimei), prin urmare fapta se califică în conformitate cu lit.c) alin.(2) art.164 CP RM. Însă în a doua ipoteză această activitate etapizată lipsește, deci tragerea la răspundere penală în baza art.164 CP RM este exclusă. În acest caz, calificarea nu este posibilă nici în conformitate cu art.166 CP RM, doar nu este prezentă acțiunea de privare ilegală a victimei. În asemenea circumstanțe, în viziunea noastră, nu se atentează la libertatea copilului; or, părinții, care nu cunosc despre această substituție, vor educa și acorda libertatea necesară copilului substituit ca și propriului lor fiu sau fiică. Mai mult, evoluția dreptului penal se caracterizează prin limitarea accepțiunii de libertate a persoanei (în contextul infracțiunilor prevăzute la art.164 și art.166 CP RM) doar la libertatea fizică a acestuia [a se vedea: 8, p.49-53]. Așadar, prin acțiunea de substituire a unui copil se prejudiciază relațiile sociale cu privire la funcționalitatea normală a familiei și asigurarea dreptului copilului de a locui și a fi educat în propria familie, în sensul menținerii legăturii cu rudele apropiate, valori protejate și de art.art.7, 8 și 9 ale Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului [7]. În acest sens, menționăm că în legislația penală a unor state infracțiunea de substituire a unui copil este plasată în capitolul din Partea specială consacrat infracțiunilor contra familiei și a minorului. Astfel, bunăoară, în Codul penal al Federației Ruse (art.153) [18] și în Codul penal al Bielorusiei (art.180) [16] este incriminată fapta de substituire a unui copil din interes material sau din alte motive josnice, iar în Codul penal al Republicii Tadjikistan (art.171) [17] substituirea din motivele specificate este circumstanță agravantă a infracțiunii de substituire a unui copil. Și în Codul penal al Republicii Azerbaidjan (art.172) [15] este prevăzută infracțiunea de substituire a unui copil, doar în cadrul unei instituții medicale. De asemenea, Codul penal al Germaniei [10] în Secțiunea 12 din Partea specială „Infracțiuni contra stării civile, căsătoriei şi familiei” la §169 (Falsificarea stării civile) stabilește răspunderea penală, printre altele, și pentru substituirea copilului. Similar, legislația franceză [2] apreciază fapta de substituire a unui copil ca atentare față de statutul civil al acestuia. Astfel, în cadrul Secțiunii 4: Atentate la filiație, la art.227-12 este prevăzută răspunderea penală pentru substituirea voluntară, simularea sau disimularea care generează o încălcare a statutului civil al unui copil. Iar în Codul penal italian [3] la art.567 se incriminează fapta de alterare a statutului (titlului XI: Infracțiuni contra familiei, capitolul III „Infracțiuni contra statutului familiei”), care în conformitate cu alineatul întâi presupune răspunderea penală a oricărei persoane ce prin substituirea unui nou-născut (neonată) îi schimbă statutul civil. Într-adevăr, în cazul substituirii unui copil, acestuia i se schimbă identitatea, prin urmare, și statutul lui civil, însă oare este posibilă substituire doar a copiilor nou-născuți? În context specificăm că, în conformitate cu prevederile actelor internaționale [7], cât și cele naționale [4] „copil” este recunoscută persoana din momentul naşterii şi până la împlinirea vârstei de 18 ani. Însă, datorită faptului că legislațiile statelor menționate supra (cu excepția celei italiene) nu conțin reglementări în ceea ce privește vârsta copilului când este posibilă substituirea lui, pentru a o stabili apelăm la opiniile doctrinarilor. Astfel, unii autori consideră că substituirea este posibilă la o etapă incipientă din viața copilului, când aceasta nu poate fi percepută de alte persoane [14, p.183]. Însă există păreri ce stabilesc că: este posibilă și substituirea minorului cu vârsta de până la 18 ani, care, în virtutea vârstei sau a unor întârzieri în dezvoltarea psihică, nu conștientizează cele întâmplate [12, p.145]; este posibilă substituirea oricărei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani, dar care nu este conștientă de originea ei, cu condiția ca părinții nu o pot identifica (de exemplu, în ipoteza lipsei legăturii între părinți și copil în perioada incipientă și încercările ulterioare de identificare a acestuia) [13, p.29]; copilul substituit poate fi minorul care nu se poate identifica ca copilul unor părinți concreți și pe care părinții nu-l pot identifica ca al său [11, p.9]. Potrivit ultimelor concepțiuni,substituirea este posibilă chiar și până la atingere majoratului. Altfel zis, nu vârsta interesează, dar perceperea subiectivă a copilului și a părinților (a unui părinte, a reprezentantului legal) care nu pot distinge caracteristicile specifice ale copilului. In fine, în lipsa unei acoperiri juridico-penale determinate a ipotezei sus-menționate (fără schimbarea locului aflării copilului) și din raționamentele aduse, precum și din modelele legislației altor state, propunem, cu titlu de lege ferenda, completarea capitolului VII „Infracțiuni contra familiei” al Părții speciale a Codului penal cu un nou articol, care va fi art.2061 CP RM întitulat „Substituirea unui copil”, ce va avea următorul conținut: Substituirea unui copil străin ce duce la schimbarea statutului lui civil. Iar în calitate de circumstanță agravantă prevăzută la acest articol să fie inclusă „aceași acțiune săvârșită din interes material”; or, preeminența interesului material vizavi de soarta unui copil merită o pedeapsă sporită.