Critica de teatru nu-şi găseşte în prezent locul în paginile ziarelor, revistelor, în cadrul emisiunilor radio şi tv. Locul criticii de teatru îl iau ştirile, relatările senzaţionale, diverse comentarii pe site-uri de socializare, impresiile spectatorilor, interviuri. Aceste materiale, în marea lor majoritate, sunt semnate de jurnalişti sau de iubitori de teatru. mai rar de critici. Creatorii de teatru din ultimele generaţii se distanţează de critici sau acceptă o critică complimentară, de adulaţie. Între teatre şi critici s-a format o prăpastie, nu există comunicare, această situaţie devenind păguboasă atât pentru arta teatrală, cât şi pentru critică. Teatrele noastre nu comunică între ele – nici la nivel naţional, nici internaţional. Lipsesc festivalurile, alte forme de competiţie, de întruniri ale oamenilor de teatru, lipsesc analizele spectacolelor, discuţiile în jurul unor evenimente teatrale: premiere, stagiuni, turnee etc. Discursul critic s-a îngustat foarte mult în ultimii ani, autorii având doar o singură tribună de exprimare: revista „Teatru”, ediţie a UNITEM. Ceea ce este puţin. Critica de teatru se confruntă cu provocări de neimaginat acum două decenii: apariţia internetului, a multitudinii de canale televizate care difuzează non-stop seriale, programe de divertisment, reclamă, ştiri etc. au dus la schimbarea mentalităţii atât a creatorilor de teatru, cât şi a consumatorului de produse teatrale. Сomunicarea devine rapidă şi în acest context critica profesionistă nu face faţă, discursul critic adesea fiind lipsă, sau nefiind auzit. Critica de teatru a fost luată prin surprindere de aceste schimbări, nu a fost pregătită de o confruntare directă cu noile mijloace de comunicare, nu s-a adaptat „din mers” noilor con diţii tehnico-sociale şi economice. Există pericolul dispariţiei criticii profesionale de teatru, care necesită şi o pregătire temeinică, şi un bagaj informaţional, dar şi exersarea genurilor critice – cronica, recenzia, articolul, analiza de care ducem lipsă.