În calitate de criteriu de evaluare a reprezentărilor teatrale de către conştiinţa socială, apărută odată cu omul contemporan, critica reflectă valoarea reprezentărilor în ambianţa socioculturală. Modificările produse de-a lungul secolelor în acest mediu au generat apariţia genurilor şi formelor corespunzătoare ale reprezentărilor teatrale, iar odată cu ele – şi transformări la nivelul evaluării de către spectatori. Acţiunile teatrale cu semnificaţie magicoreligioasă ale comunităţilor preistorice erau închinate divinităţilor, de care, în viziunea lor, depindea viaţa umană. Ponderea acestor acţiuni teatrale se afla în strictă interdependenţă de evaluarea de societate, adică de gintă sau trib. Apariţia statului ca instituţie a puterii politice a condus spre creşterea rolului reprezentărilor teatrale la nivel statal. Astfel, statul îşi asumă responsabilitatea organizării acestor manifestări. În Grecia Antică evaluarea spectacolelor era efectuată de aleşi speciali, în accepţiunea noastră – de critici. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu venirea la putere a burgheziei, teatrul a devenit eminamente un mijloc al luptei de clasă. În aşa fel îşi face apariţia o direcţie nouă – teatrologia şi critica de teatru ca parte componentă. În acelaşi timp îşi fac apariţia o multitudine de genuri şi forme ale teatrului, care au favorizat evoluţia în linie ascendentă. În societatea postindustrială teatrul se transformă într-un mijloc de distracţie, de agrement, o întreprindere care funcţionează doar pentru a avea profit. Critica a devenit o parte a publicisticii, transformându-se în una din numeroasele sfere de deservire.