Pe măsura modernizării societăţii, elementele constitutive ale patrimoniului etnografic îşi pierd funcţiile de bază, pe care le-au realizat în cultura tradiţională. Ele fie dispar, fie capătă sensuri noi – în cazul societăţilor preocupate de păstrarea şi punerea în valoare a acestui patrimoniu, devenind resurse de educaţie, cunoaştere, inspiraţie, activităţi culturale, turistice, economice, precum şi în simboluri identitare. În cazul Republicii Moldova patrimoniul etnografic serveşte, în primul rând, în calitate de pilon pentru menţinerea specificului naţional şi o posibilitate de promovare a culturii ţării noastre pe plan internaţional. Dar, pentru a realiza aceste deziderate, sunt necesare acţiuni privind transmiterea valorilor materiale şi imateriale tinerei generaţii. Un rol important în acest context îl au manualele şcolare. În prezenta comunicare se face o analiză a tematicii şi conţinuturilor etnografice incluse în manualele de Istorie, Educaţie civică, Educaţie tehnologică, Educaţie muzicală de la treapta învăţământului preuniversitar. Se constată că manualele acordă o mai mare atenţie patrimoniului imaterial: creaţiilor tradiţionale, exprimate în forme verbale, muzicale, coregrafice şi teatrale, precum şi ansamblul obiceiurilor, practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoştinţelor şi abilităţilor, spaţiilor culturale asociate acestora. Totodată, conţinuturile manualelor exprimă fundamentele spirituale identitare, valorile morale şi estetice ale popoarelor şi pot contribui la dezvoltarea gândirii, sensibilităţii şi imaginaţiei creatoare a elevilor. Cu toate acestea, menţionăm că la disciplinele şcolare se acordă un spaţiu limitat temelor cu conţinut etnografic şi elevii se cunosc puţin cu obiceiurile, tradiţiile, cultura materială a popoarelor din Republica Moldova şi a altor comunităţi etnice.