Reconstituirea tabloului general al alimentaţiei locuitorilor din Moldova medievală şi premodernă reprezintă o încercare destul de dificilă pentru istorici în condiţiile în care sunt cunoscute puţine izvoare scrise primare necesare unui asemenea demers, cum ar fi cărţile de bucate, registrele cu date despre aprovizionarea Curţii domneşti, a caselor boiereşti, listele de provizii ale mănăstirilor sau gospodăriilor oamenilor de rând, documentele ce contabilizau alimentele vândute în prăvălii şi pieţe sau cele care tranzitau vămile ş.a. În acest context, vestigiile arheologice reprezintă o categorie esenţială de izvoare în măsură să clarifice numeroase aspecte ale istoriei nutriţiei medievale, în general, şi problema resurselor alimentare de origine vegetală, în particular. Astfel, recuperarea datelor privitoare la acest sector al istoriei alimentaţiei medievale este posibilă în toată complexitatea sa prin utilizarea metodei de analiză integrată şi comparativă a materialului arheologic, urmărind contextualizarea unor descoperiri noi sau a izvoarelor publicate deja, dar nevalorificate din această perspectivă. În comunicarea de faţă ne propunem prezentarea rezultatelor privind cercetarea problemei resurselor alimentare de origine vegetală (cereale, fructe, legume) ca segment important al istoriei şi arheologiei vieţii cotidiene a populaţiei din Moldova în perioada secolelor XIV–XVIII. Datele arheologice, cunoscute fie din literatura de specialitate, fie din rapoartele asupra săpăturilor arheologice, au fost selectate şi analizate din perspectiva istoriei alimentaţiei, întrucât până în prezent studiul dietei şi nutriţiei medievale n-a depăşit, cu unele excepţii, stadiul istoriei agriculturii sau a meşteşugurilor. Din materialul studiat au fost identificate categoriile de resurse alimentare pe zone teritorial-geografice şi calităţile nutritive ale acestora, fiind, ulterior, coroborate cu datele oferite de descoperirile arheologice din alte regiuni apropiate geografic. Potrivit vestigiilor arheologice, determinate de botanişti cunoscuţi în domeniu, populaţia Moldovei medievale a folosit în alimentaţie cel puţin trei tipuri de grâu, cu calităţi nutritive diferite, precum grâul alac (Triticum spelta L.), identificat în siturile de la Orheiul Vechi (secolele XV–XVI), Suceava (sec. XIV–XV), Liteni (secolul XV), Udeşti (secolul XV) (judeţul Suceava); grâul pitic (Triticum compactum Host), găsit la Lozova (secolul XIV), Orheiul Vechi (secolele XV–XVI), Stâncăuţi (secolele XV–XVI), Soroca (secolele XVII–XVIII) şi grâul moale (Triticum aestivum L.), descoperit la Stâncăuţi şi Soroca. Totodată, locuitorii Moldovei dispuneau şi de alte grâne, dar de calitate inferioară, care spre deosebire de grâu, produceau mai mult, aveau o rezistenţă mai mare şi nu necesitau îngrijiri speciale, majoritatea fiind utilizate încă din perioadele vechi ale istoriei în alimentaţia umană, acestea fiind următoarele: secara (Secale cereale L.), orzul (Hordeum vulgare L. şi Hordeum sp.), meiul obişnuit (Panicum miliaceum L.) şi italian (Setaria italica L.), sorgul (Sorghum cernum L.) ş.a. Pe teritoriul Moldovei au fost identificate seminţe de secară în aşezările medievale de la Lozova, Orheiul Vechi, Stâncăuţi şi Soroca, iar seminţe de orz la Orheiul Vechi, Stâncăuţi, Lăpuşna. Meiul obişnuit era consumat de locuitorii Orheiului Vechi, Lăpuşna, Soroca, iar cel „italian” în cetatea Sorocii. Contextul descoperirii acestor mărturii arheologice ne indică faptul că resursele cerealiere erau păstrate în anumite cazuri în gropi lutuite şi arse, pentru a fi ferite de umezeală şi de eventualele jafuri. Se consideră că pâinea de grâu, fiind de culoare albă, era destinată claselor superioare, iar cea de secară (sau în amestec cu alte cereale, precum alacul) având culoarea neagră era folosită în alimentaţia oamenilor simpli, ţărani şi slugi. Majoritatea grânelor inferioare, precum meiul, ovăzul, orzul erau utilizate pentru prepararea diverselor ciorbe, supe şi terciuri, bucate cu rol important în alimentaţia celor mulţi. Din categoria leguminoaselor identificate în aşezările medievale din Moldova menţionăm mazărea (Pisum sp.), lintea (Lathyrus sp.), măzăriche (Vicia sp.), descoperite la Orheiul Vechi, Soroca. De asemenea, în cetatea Sorocii au fost descoperite şi sâmburi/seminţe de fructe de pădure (coarne şi dârmoz) (Cornus mas L. şi Viburnum lantana L.). O categorie aparte de mărturii arheologice indirecte referitoare la anumite resurse alimentare o reprezintă uneltele descoperite în siturile medievale, precum depozitul de piese agricole de la Orheiul Vechi, destinate pregătirii terenului pentru semănat, dar şi pentru întreţinerea şi culesul roadei, râşniţele pentru măcinatul grânelor şi, de asemenea, cosoarele, sapele şi săpăligele de la Costeşti, Orheiul Vechi ş.a. În completarea acestui segment al istoriei alimentaţiei şi anume resursele alimentare de origine vegetală vin şi mărturiile documentare cuprinse în actele de cancelarie, relatările călătorilor străini, registrele întocmite la curţile boiereşti cu însemnări valoroase despre consumul unor cereale, fructe şi legume folosite de populaţia Moldovei medievale şi premoderne.